Premierul Marcel Ciolacu i-a spus ministrului Justiției, Radu Marinescu, să ceară „daune fără precedent” Muzeului Drents din Assen pentru furtul tezaurului dacic, precizând că „putem ajuta cu investigatori români”, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, fiind „pregătit deja”.
„Sunt revoltat că obiecte inestimabile din tezaurul României au fost furate dintr-un muzeu din Olanda unde nu existau agenți de pază! Sunt ferm convins că nu putem accepta așa ceva. Dacă s-ar fi întâmplat în România acest lucru, eram cu toții făcuți praf, și românii, și România, și statul român. Îi cer ministrului Justiției să analizeze cu cei mai buni experți contractul cu muzeul olandez și să cerem daune fără precedent. Am transmis autorităților olandeze un mesaj ferm că este vital ca ancheta să ducă la prinderea hoților și recuperarea integrală a comorilor dacice. Statul olandez are toată răspunderea acestei situații. Vrem și putem ajuta cu investigatori români, domnul ministru Predoiu este pregătit deja”, a declarat Ciolacu, la începutul ședinței de marți a Guvernului.