Fost deputat din partea Partidului Naţional Liberal, afaceristul Gigi Becali, patronul clubului de fotbal Steaua Bucureşti, i-a atacat în termeni duri pe actualii politicieni care fac jocurile în interiorul PNL, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis.

gigi_becali_79891900

Becali susţine că, dacă PNL a decis să-l bage la înaintare pe Iohannis “atunci în mod sigur şi eu trebuia să rămân în PNL. Cică eu stric imaginea PNL, d-aia n-am fost bun de PNL. Mă, da ce aveţi cu mine? Ce v-am făcut? Şi, până la urmă, ce aţi făcut voi şi ce am făcut eu? Că am făcut cât voi toţi la un loc. Ştiţi câţi bani aduc eu acum din Europa? Eu, mă, eu!”.

Becali este extrem de dezamăgit că PNL-ul a decis să iasă la înaintare cu un personaj precum Iohannis şi spune că “aş vrea să ştiu şi eu câte milioane de euro aduce Iohannis, din Europa, pentru a-i băga în circuitul economic al României. Nu vedeţi că el nici nu poate să vorbească aşa ca mine? Nu neg că este un câştig pentru PNL, dar să-l pui şi premier şi prim-ministru şi preşedinte şi împărat şi nu mai ştiu ce e prea mult. În cazul acesta eu ar trebui să fiu făcut direct regele României, să mă pună pe mine în palat, la câte am făcut pentru ţara asta”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version