Gigi Becali, patronul echipei de fotbal FCSB, vrea să acapareze protestele mişcării #Rezist din Piaţa Victoriei.

Afaceristul consideră că miile de oameni care protestează zi de zi împotriva manevrelor efectuate de partidele aflate la putere nu au nicio şansă dacă nu îşi formează şi ei o grupare politică.

“Eu i-am văzut în fiecare zi pe tinerii ăia care protestează în Piaţa Victoriei. Degeaba protestezi, dacă nu ai un lider. Ei fac degeaba ce fac, dacă nu au un lider. Ei trebuie să aibă un lider pe care să-l ridice dintre ei şi să-l propulseze pentru o candidatură la alegeri. Doar aşa ar avea succes să dărâme mafia care a acaparat ţara”, a fost mesajul transmis de Gigi Becali.

Scăpat de interdicţiile avute, după condamnarea la închisoare, afaceristul nu ar spune “nu” posibilităţii de a conduce un eventual Partid Rezist.

Dar încă nu se lansează definitiv în demersul de a acapara protestele oamenilor şi spune că “pot să fiu şi doar un consilier al lor. Să vină la mine, să le dau sfaturi şi idei. Îmi pun toată averea în slujba lor. Nu vreau neapărat să conduc, pot să fiu şi doar un consilier al lor”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version