Vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, se bate cu pumnii în piept, joi, după ce colegii săi PSD din Senat au votat, miercuri, majorarea indemnizaţiilor demnitarilor.
„Fiind parlamentar, am o părere proastă (despre votul senatorilor pentru majorarea indemnizaţiilor, n.r.). Sper ca în Camera Deputaţilor să se revină şi să fie respinsă propunerea Senatului. Eu zic că indemnizaţia pe care o avem acum este absolut decentă. Vorbesc în numele meu. Nu există motive să fie crescută”, a declarat Grindeanu, la Congresul Național de Drumuri și Poduri, desfășurat la Timișoara.
Grindeanu face însă pe niznaiul, după ce PSD a mai votat odată majorarea indemnizațiilor demnitarilor, în 31 mai anul acesta, dar CCR a trântit legea, chiar miercuri, după ce a fost atacată de USR.
CCR a admis contestațiile USR la majorările salariale pentru parlamentari, primari, miniștri și prefecți
„Pentru mine a fost o surpriză votul din Senat, dar Camera Deputaţilor este decizională şi am discutat cu liderul Grupului deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis. Aţi văzut şi decizia anunţată de PSD. Sunt convins că a fost o greşeală ceea ce s-a întâmplat miercuri în Senat, iar Camera Deputaţilor va repara această greşeală”, a adăugat Grindeanu, care este și prim-vicepreşedinte al PSD.
Rămân doar creșterile la aleșii locali
Ulterior, Grindeanu și-a nuanțat declarația, pe Facebook, într-un mesaj în care susține creșterea salariilor aleșilor locali:
„PSD nu susține actualizarea salariilor parlamentarilor și ale altor șefi de instituții și va corecta în Camera Deputaților actul normativ dezbătut în Senat.
Senatul a votat miercuri, pe repede înainte, majorări salariale pe baza unui amendament al senatorilor UDMR Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon, admis urgent la comisia de specialitate, ăn care se invoca „eliminarea inechităţilor existente în acest moment”.
Senatul condus de Gorghiu sfidează românii: PSD, PNL, UDMR și AUR și-au votat din nou salarii mai mari
Au fost 92 de voturi „pentru” (PNL, PSD, UDMR și AUR), 22 „împotrivă” (USR) și 4 abțineri (Neafiliați)