Guvernul a modificat pentru a treia oară, printr-o Ordonanță de urgență (OUG) adoptată joi, supraimpozitarea concediilor medicale – impusă, prin „Ordonanța-trenuleț”, de la începutul acestui an.
El a precizat că se va percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, al celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru.
„Am decis pentru a treia oară să reanalizăm subiectul concediilor medicale, ca să putem corecta tot ce ne-a fost semnalat. Astfel, se percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, al celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru. În rest, toate celelalte indemnizaţii de concediu medical sunt scutite de CASS. Indiferent că e vorba de concediu medical prenatal, pentru îngrijirea copilului bolnav, afecţiuni oncologice sau pentru boli grave ori cronice. Cu alte cuvinte, cei care sunt într-o astfel de situaţie şi au concediu medical vor avea şi venituri mai mari cu valoarea CASS-ului, respectiv cu 10%”, a declarat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
Iată precizările Executivului, la finalul ședinței:
„În forma rediscutată și adoptată, noua Ordonanță de urgență aduce clarificări privind categoriile de concedii medicale pentru care nu va fi percepută contribuția la sănătate (CASS), precizând codurile de indemnizații de concedii medicale pentru care urmează să fie reținută contribuția de asigurări sociale de sănătate, și anume: cod 01 (Boală obișnuită), cod 07 (Carantină) și cod 10 (Reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru).
Vor scutite de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate indemnizațiile de concediu medical la care au dreptul persoanele care se afla în concediu pentru maternitate, îngrijirea copilului bolnav, risc maternal, îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, pentru boli oncologice (neoplazii), HIV/SIDA, TBC, afecțiuni cardiovasculare, arsuri grave (marii arși), urgențe medico-chirurgicale etc.”.