UPDATE: Ordonanța de Urgență a fost aprobată.
Guvernul Ciucă aprobă joi, printr-o Ordonanță de urgență (OUG), înființarea mult hulitei Agenții de Investiții în Sănătate, refuzată de PNL anul trecut, când se afla în coaliție cu USR în Cabinetul Cîțu.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la începutul ședinței: „Astăzi, prin OUG, operaționalizăm Agenția menită să gestioneze investițiile din sănătate. Este o ordonanţă de urgenţă prin care realizăm practic, punerea în funcţiune a tuturor mecanismelor prin care putem să beneficiem de fondurile asigurate prin PNRR, şi aici vorbim de 2,5 miliarde de euro, fără TVA, pentru investiţii şi reforme în sistemul medical. Prin această Ordonanţă, pot să asigure mai multă coerenţă proiectului celor trei spitale regionale, Cluj, Iaşi şi Craiova”.
Amintim că USR a fost intens criticat de PNL și PSD în cele 9 luni din 2021 în care a condus Ministerul Sănătății cu Vlad Voiculescu (demis intempestiv, după numai 3 luni, de premierul de atunci Florin Cîțu) și Ioana Mihăilă.
Barna: „Agenția pentru Investiții în Sănătate nu este subiect de negociere”. Orban: „N-a trecut prin guvern”
Acum, Ministerul Sănătății este condus de PSD-istul Alexandru Rafila, care acuza USR că „vrea să fure 10 miliarde de euro”, dar acum face exact proiectul celor doi miniștri USR, care precizau că agenția este impusă în PNRR de Comisia Europeană.
Rafila înființează mult hulita Agenție din sănătate, după ce PSD a acuzat USR. Ghinea: „Ți s-a dezumflat operațiunea de intoxicare”
UPDATE: Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, la finalul ședinței Executivului:
„Spitalele regionale ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului 2026 – 2027. Important este că proiectele pentru două dintre ele au început. Am avut o întâlnire cu proiectanţii zilele trecute pentru Spitalul regional Iaşi şi Spitalul regional Cluj. După discuţiile cu ei, chiar încearcă să reducă, dacă se poate, termenul de execuţie al proiectului, încât în trimestrul doi al anului 2023 să avem proiectele gata şi să se poată organiza licitaţia pentru construcţia efectivă a celor două spitale. Pentru Spitalul regional Craiova, licitaţia privind proiectarea se va finaliza în lunile de vară, probabil iulie sau august. Am spus că proiectele se termină anul viitor. Deci, nu poate să înceapă construcţia anul acesta, din moment ce proiectele se termină anul viitor”.
OUG prevede: „Se înfiinţează Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate – ANDIS (…) prin reorganizarea Ministerului Sănătății conform art.24. alin (2), având drept rol principal dezvoltarea infrastructurii de sănătate. (…) ANDIS este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătății, finanţată integral din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătății”.
Pe ordinea de zi a ședinței Guvernului se află două proiecte de lege, 5 ordonanțe de urgență (OUG), 27 de hotărâri (HG) și două memorandumuri.
Între aceste acte normative figurează și OUG privind acordarea ajutorul de 700 de lei pentru circa 3,2 milioane de pensionari săraci, .
Totodată, va fi aprobat un proiect de lege privind „sporirea accesului cetățenilor la servicii de mobilitate”, a spus Ciucă. „Prin proiectul de lege privind zonele metropolitane vom îndeplini un jalon PNRR care trebuia aplicat până la finele lunii iunie”.
Proiectul va merge la Parlament, pentru dezbatere și adoptare.