La trei zile după scorul șocant de mare obținut de Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale folosind o strategie de promovare pe TikTok, președintele Klaus Iohannis a convocat CSAT pentru a fi analizat, joi, acest subiect.
Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care va începe la ora 14.00, se află „analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Inițial, Iohannis a transmis, luni, că nu a primit de la serviciile secrete informații despre suspiciuni legate de promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale.
„Președintele României nu a primit informări din partea instituțiilor statului cu privire la existența unor riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale sau cu privire la ingerințe externe în procesul electoral și nici referitor la un mod de promovare a candidatului menționat în solicitarea dumneavoastră pe anumite rețele de socializare, care să ridice suspiciuni”, arăta Administrația Prezidențială, într-un comunicat.