Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi seară, că va convoca referendumul pe 26 mai, ziua alegerilor europarlamentare, pentru că cetățenii au dreptul suveran să decidă dacă lasă corupția să devină politică de stat.
‘Este cert, voi convoca referendum pentru 26 mai fiindcă așa nu se mai poate. PSD continuă asaltul la adresa justiției. Vor să dea OUG pentru modificarea Codurilor penale. Golăneala guvernului PSD a depășit orice limită. Trebuie să punem punct acestei practici și trebuie să o facem acum”, a spus Iohannis, într-o declarație la Palatul Cotroceni, după două zile în care a consultat reprezentații societății civile și ai magistraților.
Șeful statului a mai acuzat “diletantismul și incompetența guvernării PSD” și a reclamat că adoptarea unor astfel de ordonanțe ar intra în conflict cu prerogativa Parlamentului de a legifera.
“Pesediștii trebuie să înceteze aceste atacuri permanente la adresa justiției și să înțeleagă că Justiția nu e la bunul lor plac. Justiția e o temă de interes național iar cetățenii au dreptul suveran de a decide dacă vor să lase corupția să devină politică de stat. E atributul meu să cer poporului să exprime pe 26 mai voința cu privire la probleme de interes național. Atrag atenția că e ilegitimă emiterea unei OUG în această materie înainte ca voința cetățenilor să fie exprimată la referendum”, a spus Iohannis.
“De ce vă e frică de referendum, domnilor PSD-șiti? De ce amenințați că faceți secții separate de vot? Încetați să guvernați doar în propriul vostru interes și întoarceți-vă către români”, și-a încheiat președintele scurta declarație.