Președintele Klaus Iohannis a criticat miercuri, prin purtătorul său de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi, Bugetul de stat pentru 2019, adoptat de Parlament cu 3 luni întârziere.
Șeful statului urmează să ia o decizie dacă va promulga sau nu legile bugetului de stat şi asigurărilor sociale pe care o va anunţa public în zilele următoare, a anunțat Dobrovolschi.
“Preşedintele României, Klaus Iohannis, atrage atenţia încă o dată că bugetul pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD. Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginaţia PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilităţii şi modului defectuos prin care social-democraţii au decis să guverneze România. În pofida numeroaselor semnale de alarmă cu privire la sustenabilitate, PSD a mers înainte cu bugetul, aşa cum a decis de fapt grupul restrâns de la vârful acestui partid, care are interese paralele cu cele ale românilor. (…) Preşedintele României urmează să ia o decizie în privinţa Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care o va anunţa public în zilele următoare”, a spus Dobrovolschi, într-o declarație la Palatul Cotroceni.
Ea a precizat că, deşi au trecut trei luni de când PSD trebuia să prezinte public proiectul de buget pentru acest an, abia miercuri acest act normativ a ajuns la preşedintele României pentru promulgare.
“Întârzierea neexplicată nici până în prezent a bugetului denotă de fapt lipsa de soluţii a Guvernului PSD pentru problemele reale ale cetăţenilor. Un Guvern care şi-a demonstrat în repetate rânduri limitele, un Guvern al imposturii, incompetenţei, care a picat cu brio şi acest test important – acela de a construi un buget credibil, sustenabil şi la timp pentru nevoile românilor. Mai grav, la baza elaborării sale nu au stat priorităţile României, ci nevoile PSD de a aloca banii publici în mod discreţionar, în propriul beneficiu politic şi pentru a asigura resurse pentru clientelă”, a susţinut purtătorul de cuvânt al şefului statului.
Mădălina Dobrovolschi a mai spus că “însăilarea neprofesionistă trecută pe repede înainte de PSD prin Parlament, fără dezbateri reale, pune în pericol stabilitatea economică a României”.
“Preşedintele Klaus Iohannis subliniază ca bugetul votat de către coaliţia majoritară este presărat cu estimări suprarealiste şi, de fapt, nu ţine cont de contextul economic. Taxele şi impozitele majorate de PSD, dobânzile mai mari, preţurile care au crescut constant, reducând, de fapt, puterea de cumpărare, sunt elemente care arată că şi în 2019 situaţia economică va fi mult sub aşteptările pe care se bazează Guvernul”, a menţionat ea.
Potrivit purtătorului de cuvânt, şeful statului consideră că este ridicol ca bugetul pe 2019 să fie caracterizat drept dedicat investiţiilor, în contextul în care cifrele indica un buget mai degrabă de austeritate, cu finanţare de subzistenţă, cu zero investiţii pe anumite zone, cu nevoia de reorganizări şi chiar disponibilizări generate de lipsa de fonduri pentru cheltuielile curente.
“În realitate, bugetul amputează investiţiile din fonduri naţionale la nivel local faţă de anul precedent şi introduce prevederi bugetare ‘din pix’ în privinţa fondurilor europene. Sunt prevederi lipsite de credibilitate în raport cu capacitatea scăzută a guvernului, deja demonstrată, de absorbţie a acestora. Pentru ca România să se modernizeze, ar fi trebuit ca fondurile să fie alocate către programe de investiţii reale, nu către camarila de partid”, a declarat Dobrovolschi.
Ea a subliniat victoria PNL în Parlament prin susţinerea şi adoptarea amendamentului de majorare a alocaţiilor pentru copii.
Dobrovolschi a precizat că şeful statului subliniază că în programul de guvernare nu sunt menţionate creşterile enorme de fonduri alocate partidelor parlamentare, “creşteri care se regăsesc în bugetul de stat pe anul în curs şi de care PSD profită în cea mai mare măsură”.
“Programul de guvernare al PSD nu include nici transferarea unor servicii sociale în sarcina bugetelor locale, schimbare prin care bugetele locale resimt presiuni bugetare suplimentare, cu efectul sacrificării investiţiilor indispensabile pentru calitatea vieţii cetăţenilor la nivelul comunităţilor locale”, a arătat ea.
De asemenea, Dobrovolschi a precizat că şi în 2019 rămân acut subfinanţate sectoare prioritare, precum sănătatea, educaţia, infrastructura.
“Din cauza propriei incompetenţe în gestionarea banilor publici, PSD în pană de soluţii. Este elocvent cazul bugetelor administraţiilor locale, pe seama cărora s-a realizat în acest an închiderea în ţinta de deficit a bugetului naţional. Preşedintele României avertizează că efectele acestei situaţii sunt dintre cele mai grave, în condiţiile în care ajung să fie puse sub semnul întrebării alocările fondurilor necesare persoanelor cu dizabilităţi, fapt care ar afecta sute de mii de familii. PSD dă dovadă de o indiferenţă crasă faţă de persoanele cu dizabilităţi, pe care le lasă în grija autorităţilor locale, dar nu se asigură că există fonduri necesare pentru aceste plăţi”, a mai afirmat ea.