Preşedintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat miercuri, la intrarea în Parlament, de Călin Popescu Tăriceanu, șeful Senatului, apoi de Liviu Dragnea, șeful Camerei Deputaților, la primul Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9), care se va desfășura până joi, 19 aprilie.

Strategia NATO în estul Europei va fi discutată la acest eveniment de preşedinţii Parlamentelor statelor membre ale Formatului Bucureşti, precum şi preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, preşedintele Adunării Parlamentare NATO, Paolo Ali, Matti Saarelainen, director al Centrului European de Excelenţă pentru Combaterea Ameninţărilor Hibride, Tomáš Valášek, directorul Carnegie Europe şi alţi oficiali de rang înalt din rândul NATO şi al statelor aliate.

În cadrul sesiunii inaugurale de miercuri sunt invitaţi să ia cuvântul co-preşedinţii Summitului, Călin Popescu Tăriceanu, Stanisław Karczewski, mareşalul Senatului Republicii Polone, precum şi oaspeţii de onoare.

Vor urma două sesiuni de lucru.

„Agenda Summitului parlamentar abordează, între altele, aspecte privind prezenţa viitoare a NATO, postura defensivă şi de descurajare, responsabilităţi comune, combaterea terorismului, mobilitatea militară, percepţiile referitoare la ameninţările cu care sunt confruntate ţările participante, consolidarea legislativă în materie de apărare”, potrivit organizatorilor.

La Summitul B9 vor participa delegaţiile Parlamentelor statelor membre ale Formatului Bucureşti: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, România şi Ungaria.

Printre invitaţii de onoare se numără preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, preşedintele Adunării Parlamentare a NATO, Paolo Alli, secretarul general al AP NATO, David Hobbs, generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Armate.

La finalul Summit-ului va fi adoptată o declaraţie prin care se reafirmă rolul Formatului Bucureşti ca platformă de consultare şi dialog în materie de securitate a statelor de pe flancul estic al NATO, în susţinerea şi definirea obiectivelor lor strategice.

„Summitul parlamentar B9 reprezintă un element important al demersurilor de diplomaţie parlamentară, la nivel multilateral. Pilonul parlamentar B9 urmăreşte facilitarea de poziţii convergente, prin consolidarea rolului parlamentelor naţionale, în problematica de securitate şi apărare. Organizarea Summitului parlamentar B9 transmite un mesaj unitar şi coerent referitor la întărirea flancului estic al NATO, în pregătirea Summitului NATO de la Bruxelles, în iulie 2018”, precizează organizatorii.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version