Preşedintele Klaus Iohannis a venit duminică la ora 20.00 în Piaţa Universităţii, în a şasea zi de proteste, şi a stat circa 20 de minute, suficiente pentru exerciţiul de imagine pe care îl anunţase încă de vineri, după consultările cu reprezentanţii aleşi de el din societatea civilă şi din “stradă”.
Momentul ales de Iohannis a fost exact sărbătoarea de Sfântul Mihail şi Gavril, când în piaţă erau doar câteva sute de oameni, nu zecile de mii din cursul săptămânii trecute.
UPDATE: La puţin timp după plecarea din Piaţa Universităţii, Iohannis a scris pe Facebook următorul mesaj:
“Am fost în seara aceasta în Piața Universității și am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă revoltă, dar și speranța că lucrurile se pot schimba. Le-am spus celor prezenți să aibă încredere și să rămână implicați, doar împreună putem face ca România să devină țara pe care ne-o dorim cu toții”.
“Nu se poate fără politicieni”
Preşedintele a fost înconjurat imediat de zeci de oameni care l-au asaltat cu întrebări, în timp ce din mulţime se auzeau huiduieli şi scandări: “Ruşine, ruşine!”, “Demisia!” şi “Nu vă vrem!”.
Câţiva protestatari i s-au plâns şeful statului de clasa politică, de “legile care i-au umilit şi jecmănit”, iar cineva i-a înmânat o listă cu revendicări.
Preşedintele le-a spus că “Nu se poate fără politicieni” – cum, de altfel, a mai repetat şi până acum. “Întâmplător”, toată presa se afla în locul unde a venit el.
“Care e problema? Spuneţi-mi ce avem de făcut, nu aşa, sloganuri!”
Iohannis nu a rostit niciun discurs, deși mulți protestatari i-au cerut să se adreseze mulțimii printr-o portavoce.
A îngăimat totuşi câteva propoziţii, ca răspuns la întrebările cu care îl asalta “strada”: “Da, dar nu mai strigaţi aşa cu aia în urechea mea”, “Dar care e problema? Spuneţi-mi ce avem de făcut, nu aşa, sloganuri!”.
În piaţă s-a strigat din nou “Vrem 300, nu 600”, “Vrem dreptate, nu anticipate” şi “Corupţia ucide”.
Din imagini este clar că preşedintele Iohannis nu a putut afla mai multe din Piaţă decât prezintă în fiecare seară televiziunile de ştiri în direct.
Protestatarii au adus steaguri tricolore şi bannere cu mesaje precum: “În ţara mea vreau dreptate, nu imunitate”, “Respect, nu umilinţă”, “Depolitizarea instituţiilor publice”, “Averile la control pentru funcţionarii publici”.
Protest şi la New York
Sute de români s-au adunat, sâmbătă seară, la New York, pentru a-şi afirma solidaritatea cu manifestaţiile de protest din ţară şi pentru a-şi exprima durerea pentru victimele de la Clubul Colectiv, transmite Mediafax.
A fost cea mai mare manifestare publică a românilor din zona New York-ului în ultimii ani.
Participanţii, veniţi din întreaga regiune New York, New Jersey şi Connecticut, cu pancarte, flori şi steaguri tricolor, s-au mobilizat pe reţelele de socializare, cu tag-ul #ColectivNYC, locul de întâlnire ales fiind Union Square.
“Am vrut să ne arătăm susţinerea, suntem 200.000 de români în comunitatea din New York, iar Union Square este un loc bine cunoscut aici, în New York, tocmai pentru că aici vin toţi ca să-şi exprime of-ul sau pentru a-şi arăta susţinerea pentru cauzele pe care le vor”, a declarat Beatrice Cord, unul din organizatorii manifestării.