Banii încasați necuvenit în ultimii 10 ani, ca pensie, indemnizație socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se mai dau înapoi la stat, prevede un proiect de modificare a Legii 360/2023 adoptat, marți, de Camera Deputaților – for decizional.
Actul normativ merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Prin această modificare se urmărește „protecţia pensionarilor, indiferent de categoria de pensie de care aceştia beneficiază, în situaţia emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit ulterior datei de 1 octombrie 2014, precum şi sub condiţia nereţinerii culpei beneficiarilor în raport cu modul de generare a debitului”.
„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează”, prevede iniţiativa legislativă adoptată marți.