Legea privind combaterea spălării banilor a fost adoptată miercuri în reluare în plenul Camerei Deputaților – for decizional -, dar pentru a trece a fost necesară reluarea votului, doi deputați ieșind în plus la număr a doua oară.

Astfel, după respingerea inițială proiectului, votul a fost reluat, iar legea a trecut cu 170 de voturi ”pentru”.

”E o porcărie”, a răbufnit liderul UDMR, Kelemen Hunor

“Reluarea votului e o mare greşeală din partea majorităţii. Nu trebuia reluat votual. Nu poţi să repeţi votul până când îţi iese. Asta înseamnă că distrugi tot ce înseamnă proceduri parlamentare”, a spus el mai târziu, după o întâlnire cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în biroul acestuia de la Senat.

Întrebat dacă a fost un troc între UDMR şi PSD, Kelemen Hunor a răspuns: “Puteţi să vă încercaţi să vă gândiţi logic. Noi cum am votat. Ce troc a fost, când noi am votat împotrivă? Ei dacă au majoritate de ce să treacă legi pe spinarea nu ştiu cui? Ei au majoritate”.

Turcan: Dragnea nu mai are majoritate

”Dictatura PSD-ALDE nu are limită! Liviu Dragnea mai are majoritate în Camera Deputaților doar prin hoție și șantaj!”, a acuzat Raluca Turcanliderul de grup al deputaților PNL, amenințând că va ataca legea la Curtea Constituțională.

Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat, cu privire la reluarea votului pe legea privind combaterea spălarii banilor pentru a trece de Camera Deputaţilor, că PSD confiscă instituţii” şi mutilează procedurile parlamentare. Robert Turcescu a adăugat că ce s-a întamplat este “o golănie politică”.

“Pentru PSD nu există reguli nici în politică, nici în instituţii. Votul de astăzi şi modul în care s-a procedat arată că distanţa între penali şi tot ceea ce înseamnă normă într-o instituţie este foarte mică sau aprope nu există pentru PSD. Este o sfidare la adresa întregii societăţi. Este un mod diabolic modul în care oamenii aştia pot confisca instiuţii şi mutila procedure parlamentare doar pentru a-şi atinge obiectivele. (…) Eu am solicitat să intervin, pe procedură, pe acest vot, nu mi s-a dat voie nici să intevin”, a declarat deputatul PMP, Eugen Tomac, la Parlament.

Turcescu: O golănie politică

Deputatul PMP Robert Turcescu a adăugat că ce s-a întâmplat astăzi în Parlament este o formă de “golănie politică”.

“Este o formă teribilă de golănie politică. De astăzi regulile în Parlamentul României au fost modificate pentru nişte golani politici. PSD instaurează de astăzi principiul potrivit căruia votăm până cum iese cum vrem noi. Asta fac în momentul de faţă nişte golani politici”, a spus Turcescu.

Liderul PSD, Liviu Dragnea a susținut că votul a fost reluat pentru că ”au fost probleme la consola de vot”.

“Au fost câţiva deputaţi care şi-au exercitat votul şi nu a fost preluat de sistemul informatic. Este vorba despre colegi de la PSD, minorităţi, ALDE. A fost o solicitare a liderului de grup s-a votat şi s-a văzut rezultatul. Nu poţi să iei dreptul unui deputat să voteze”, a explicat Liviu Dragnea rezultatul primului vot.

“Eu am cerut secretarului general să facă o revizie serioasă. Mai mulţi colegi au spus că e o consolă întreagă care ridică probleme la vot. S-ar putea să fie tot o mână criminală sau poate aceeași”, a amintit el de un episod similar.

Proiectul a fost amânat săptămâna trecută de la vot, din lipsa majorității PSD+ALDE. De senat a trecut în 24 septembrie.

Ce prevede legea

Legea privind combaterea spălării banilor menține o dispoziție contradictorie celor prevăzute în directiva europeană: acordarea proprietarilor de acțiuni la purtător un răgaz de 18 luni să treacă la vedere.

De asemenea, asociaţiile şi fundaţiile sunt obligate să raporteze instituţiilor statului toţi beneficiarii reali, în termen de 30 de zile de când acesta este cunoscut; în caz de neconformare, organizaţia poate fi dizolvată. 

O concesie a fost făcută însă luni UDMR de majoritatea PSD-ALDE care scărțâie, astfel încât ONG-urile minorităților nu sunt supuse acestei prevederi.

În lege a fost introdusă o categorie intitulată “persoanelor expuse public” – care exercită sau au exercitat funcții de demnitate publică, precum Preşedintele României, membrii Guvernului, parlamentarii, miniștrii, conducerile partidelor, judecătorii CCR. aceștia sunt obligați să declarare orice tranzacţie sau deschidere de cont bancar.

Totodată, băncile vor fi obligate să raporteze către Oficiul de Spălare a Banilor orice tranzacție mai mare de 2.000 de euro făcută de românii care trimit sau primesc bani din străinătate.

Potrivit legii, unitatea de informaţii financiare a României este Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Oficiul este autoritatea care coordonează realizarea evaluării riscurilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului la nivel national.

Proiectul legislativ spune că reprezintă „entităţi raportoare” instituţiile de credit şi cele financiare, instituţiile financiare, administratorii de fonduri de pensii private, furnizorii de servicii de jocuri de noroc, auditorii, experţii contabili, persoanele care acordă consultanţă fiscală, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti, agenţii imobiliari, fundaţiile şi asociaţiile, precum şi „alte entităţi care comercializează bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacţii în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele”.

Aceste entităţi raportoare sunt obligate să transmită ONPCSB „un raport pentru activitate suspectă” dacă acestea „cunosc, suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că: bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni sau au legătură cu finanţarea terorismului; sau persoana sau împuternicitul/reprezentantul/mandatarul acesteia nu sunt cine pretind a fi”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version