Camera Deputaţilor – for decizional – a adoptat astăzi legea care permite unei persoane să cedeze băncii locuinţa ipotecată, în contul împrumutului pe care nu mai poate să-l plătească, fără ca banca să se mai poată îndrepta către alte bunuri sau venituri ale creditorului.

camera_deputatilor1505

Potrivit actului normativ, debitorul trebuie să transmită creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui notar public sau al unui avocat, o notificare în care anunţă decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate.

Noua lege mai prevede că la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Legea va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version