Membrii Camerei Deputaţilor au votat împotriva posibilităţii ca Elena Udrea să fie arestată preventiv în dosarul în care este acuzată că a încasat şpăgi de milioane de dolari.

dragnea

În aceste condiţii, fostul ministru al Dezvoltării nu poate decât să fie reţinut pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Întreaga situaţie nu l-a lăsat rece pe Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, care îi acuză de trădarea pe colegii de coaliţie şi susţine că se fac jocuri în favoarea Elenei Udrea.

“A fost o acţiune organizată prin care s-a stabilit ca cele două cereri, de reţinere şi arestare preventivă, să fie respinse, la fel ca la Comisia Juridică. Probabil că cei pe care Elena Udrea i-a ameninţat cu dezvăluiri în Comisia Juridică au organizat astfel votul”, a spus Liviu Dragnea în timpul întâlnirii cu colegii social-democraţi de la Negreşti Oaş.

Dragnea bănuieşte că mai mulţi reprezentanţi ai UNPR şi ALDE au trădat coaliţia de guvernare pentru a o face salvată pe Elena Udrea şi atrage atenţia că “ce am stabilit la Congres, nu au fost vorbe în vânt. Nu e firesc ca noi să ne dăm cu părerea pe cererile Justiţiei. Nu noi stabilim arestarea sau reţinerea, noi dăm posibilitatea”.

Social-democraţii s-au întâlnit vineri, la Negreşti Oaş, pentru a discuta despre noul Cod de Conduită al PSD, dar şi despre alte subiecte arzătoare. Sâmbătă, la Vişeu, PSD-iştii vor participa la Biroul Permanent Naţional, acţiune la care este aşteptat ca Rovana Plumb, ministrul Muncii, să prezinte proiectul de lege pentru salarizarea bugetară.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version