Teodor Meleşcanu a fost avizat pozitiv în funcţia de ministru de Externe, cu 29 de voturi “pentru” şi 11 voturi “împotrivă”.

sursa foto vremuritulburi.com
sursa foto vremuritulburi.com

Politician de cursă lungă şi fost şef al Serviciului de Informaţii Externe, Meleşcanu nu a avut emoţii în faţa membrilor Comisiei de specialitate.

Printre altele, Meleşcanu a precizat că “prima prioritate pentru mine, ca ministru, ar fi relaţia cu ţările vecine. Pentru că, din păcate, la ora actuală relaţiile noastre cu vecinii nu sunt foarte bune sau măcar aşa cum ni le-am dori noi. Nici măcar Marea Neagră nu mai poate fi considerat un vecin bun, din cauza militarizării din Crimeea”.

În plus, Meleşcanu afirmă că printre priorităţile sale se află pregătirea perioadei în care România va asigura preşedinţia Uniunii Europene, în 2019, dar şi relaţiile cu Ungaria faţă de care viitorul ministru spune că “am o responsabilitate morală, căci în 1996 eu am negociat şi semnat, la Timişoara, Tratatul de bază între România şi Ungaria, un parteneriat strategic rămas la nivel de documente”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version