Propunerea celor de la PSD și ALDE, ca Mihai Tudose să fie viitorul premier al României, a ridicat numeroase semne de întrebare.

Multă lume consideră că Tudose este doar o momeală aruncată după modelul Sevil Shhaideh, respectiv că sunt șanse minime ca Tudose să treacă și că Partidul Social Democrat va lovi ulterior cu un premier căruia i se pregătește culoarul.

Există numeroase voci, inclusiv din interiorul PSD, care susțin că nu au cum să voteze un guvern condus de Tudose.

Iar dacă Partidul Mișcarea Populară a anunțat că vine cu o alternativă, Siegfried Mureșan, Uniunea Salvați România anunță cu fermitate că “nominalizarea lui Tudose trebuie retrasă de urgență”.

Oamenii lui Nicușor Dan consideră că Mihai Tudose nu respectă criteriile de integritate și competență.

“Partidul Uniunea Salvaţi România consideră că propunerea lui Mihai Tudose din partea coaliţiei PSD –ALDE pentru funcţia de prim-ministru al României este inacceptabilă. Nominalizarea lui Mihai Tudose pentru această funcţie nu respectă criteriile enunţate public de preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru acceptarea unei astfel de propuneri, atât în ceea ce priveşte condiţia de integritate, dar şi în privinţa capacităţii dovedite de a conduce Guvernul. Mihai Tudose este acuzat că a plagiat în lucrarea de cercetare pentru doctorat, realizată sub coordonarea lui Gabriel Oprea la Academia Naţională de Informaţii, plătind drepturi de autor pentru textul plagiat. Uniunea Salvaţi România consideră că o astfel de explicaţie reprezintă o atitudine reprobabilă cu privire la cerinţele de integritate impuse de exigenţele unei lucrări de doctorat şi o desconsiderare a condiţiilor obligatorii de onestitate intelectuală cerute de comunitatea academică. Totodată, activitatea lui Mihai Tudose în calitatea de ministru al Economiei în cadrul Guvernului condus de Sorin Grindeanu îl descalifică pentru ocuparea funcţiei de prim-ministru deoarece chiar în evaluarea proprie a partidului a fost constatată o performanţă ”zero” a ministrului Tudose în îndeplinirea măsurilor asumate prin programul de guvernare. Ne-am întors cu 20 ani în urmă. Un gen de om care pare desprins din cadrele vechi ale Partidului Comunist Român. Un om cu grave probleme de moralitate, integritate şi competenţă. Nu a demonstrat nimic în niciunul din guvernele şi functiile pe care le-a ocupat. Nu există nicio realizare profesională notabilă în 20 de ani de politică care să-l legitimeze pe domnul Tudose pentru funcţia de premier. Cerem de urgență celor de la PSD să retragă propunerea făcută, iar preşedintelui Klaus Iohannis să respingă propunerea, în cazul în care cei de la PSD și ALDE nu scot din joben un alt nume”, a fost mesajul transmis de reprezentanții USR.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version