La Sala de Marmură a Cercului Militar Național din București are loc, miercuri, ședința în timpul căreia șefii Direcției Naționale Anticorupție vor prezenta bilanțul acestei instituții pe 2017.

La ședință sunt așteptate nume grele din politică și nu numai, în frunte cu Klaus Iohannis, președintele României.

De altfel, Iohannis a și ajuns la fața locului și a ținut să transmită un mesaj clar, încurajat și de rezultatul confruntării dintre Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, și Tudorel Toader, ministrul Justiției, de la ședința Consiliului Superior al Magistraturii.

“Eu încă aștept motivarea deciziei CSM, care, după cum știți, nu a dat aviz favorabil pentru revocarea doamnei Kovesi. Dar pot să vă spun, la cum arată lucrurile în acest moment, că suntem chiar foarte departe de o revocare”, a fost mesajul transmis de Iohannis.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version