Ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu, a făcut o viză inopinată la Casa de Pensii Suceava, joi, unde a constatat că evaluarea și introducerea în sistemul electronic a dosarelor sunt aproape finalizate, astfel că recalcularea pensiilor „se va putea face rapid”.
Ea a precizat, într-o postare pe Facebook, că a discutat cu pensionarii prezenţi la ghișee, despre noua lege a pensiilor, că a observat fluxurile operaţionale şi condiţiile în care angajaţii instituţiei îşi desfăşoară activitatea, precum şi stadiul digitizării dosarelor de pensionare.
„M-am bucurat să văd la Casa de Pensii că procesul de evaluare şi digitizare a dosarelor de pensii este aproape finalizat, astfel încât recalcularea pensiilor se va putea face rapid, datele fiind deja în sistem. Procentul de digitizare la Suceava este printre cele mai mari din ţară, de 99,2%, ceea ce înseamnă că angajaţii de aici şi-au făcut bine treaba. De asemenea, fluxul de primire a cetăţenilor este gestionat electronic pentru a nu avea cozi, lucru pe care mi-l doresc să se întâmple în toate Casele Judeţene de Pensii”, a transmis ministra, fără a detalia ce seîntâmplă la celelalte case de pensii.
La Inspecţia Muncii, Bucura Oprescu a anunţat un proiect de dotare cu vehicule noi pentru inspectoratele teritoriale: „Este nevoie, pe lângă lucrări de reabilitare, şi de dotări. În acest sens, avem un proiect prin care vom achiziţiona maşini hibrid, inclusiv pentru ITM Suceava, cu care să se poată face rapid şi în siguranţă deplasarea pe teren a inspectorilor, mai ales în zone greu accesibile, cum ar fi la exploatările forestiere”.