Dan Motreanu, șeful de campanie al candidatului PNL la prezidenţiale, a anunțat luni seara, după ședința staff-ului liberal la care a participat şi Klaus Iohannis, că nu va exista nicio dezbatere cu Viorica Dăncilă, candidatul PSD, care a intrat în turul doi al alegerilor.

“În seara aceasta am avut o primă şedinţă de campanie după primul tur al alegerilor. Am făcut o primă analiză a rezultatelor, unde au fost rezultate foarte bune şi unde mai avem de muncit şi să îmbunătăţim rezultatul. Am făcut şi o analiză privind strategia de campanie pentru următoarele două săptămâni şi din punctul de vedere al echipei de campanie, pentru noi este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea, pentru că din punctul nostru de vedere democraţia înseamnă în primul rând întâlnirea directă cu cetăţeanul”, a afirmat Motreanu, la sediul central al PNL.

El a insistat că Iohannis nu se teme de o dezbatere cu Dăncilă: “Din punctul nostru de vedere, cei doi candidaţi sunt bine cunoscuţi, au avut funcţii executive în ultimii ani în România, activitatea lor politică, punctele lor de vedere sunt cunoscute şi cred că o confruntare nu îşi are rostul în acest moment, în această campanie, pentru că nu aduce nimic în plus. Nu cred că este nimic de clarificat”.

“O mică demobilizare a electorilor PNL”

Pe de altă parte, liberalul a spus că actualul președinte are aşteptări mai mari de la PNL în privința mobilizări electoratului.

Motreanu a admis că una dintre carenţele sesizate în campania electorală pentru prmul tur al alegerilor a fost o “mică demobilizare a electorilor” PNL.

“Din 47 de judeţe, punând aici şi sectoarele Bucureştiului, am câştigat 37 şi sperăm că vom câştiga cel puţin 40”, a arătat Dan Motreanu.

“Mergem pe acelaşi tip de campanie”

În turul 2, PNL se va merge pe acelaşi tip de campanie: mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile liberale şi cu cetăţenii.

“Mergem pe acelaşi tip de campanie pe care l-am făcut în primul tur al alegerilor, întâlniri permanente cu cetăţenii. Din momentul în care se va lansa al doilea tur de campanie, vom avea un şir de întâlniri cu organizaţiile şi cu cetăţenii din mai multe judeţe ale ţării”, a spus Motreanu.

El a adăugat: “Nu cred că va avea loc un miting în Bucureşti. Preferăm mai degrabă să mergem în judeţe ale ţării”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version