Premierul israelian critică “atitudinea ipocrită și ostilă a Uniunii Europene” și încearcă să-i atragă de partea lui pe omologii român, bulgar, sârb și grec: “Este vorba de un grup de țări cu care doresc să promovez politica mea”.
La mai bine de jumătate de an după vizita pe furiș în Israel, împreună cu condamnatul penal Liviu Dragnea, pentru a tranșa mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, premierul Viorica Dăncilă se întâlnește vineri, în Bulgaria, cu Benjamin Netanyahu.
Premierul israelian a denunțat joi “atitudinea ipocrită și ostilă a Uniunii Europene” (UE) față de Israel, înainte de plecarea în Bulgaria, unde se va întâlni cu patru lideri europeni, scrie AFP.
Netanyahu încearcă să refacă alianțele politice cu țările europene mai puțin critice față de actuala politică israeliană față de palestinieni.
Astfel, el dorește să-i convingă pe omologii săi bulgar, român, sârb și grec să întărească relațiile cu Israel.
“Este vorba de un grup de țări cu care doresc să promovez politica mea și să schimb atitudinea ipocrită și ostilă a UE”, a afirmat premierul israelian, potrivit unui comunicat al biroului său de presă.
Netanyahu dorește de asemenea să convingă UE să întărească presiunea asupra Iranului, dușmanul său declarat, și nu a încetat să critice planul de ajutor elaborat de Bruxelles pentru a salva acordul nuclear cu Teheranul și pentru a compensa sancțiunile americane împotriva acestei țări.
În august, în cadrul unui summit cu țările baltice, a cerut tuturor țărilor să se “alăture eforturilor de restabilire a sancțiunilor împotriva Iranului”.
În timpul unei vizite efectuate anul trecut în Ungaria, țară care întreține de asemenea relații tensionate cu UE, Netanyahu a denunțat exigențele “absolut nebunești” ale UE legate de ocupația israeliană din Cisiordania, în cursul unei conversații private.
Israelul ocupă militar Cisiordania, teritoriu palestinian, din 1967, la fel ca și Ierusalimul de Est, partea palestiniană a Orașului Sfânt, pe care l-a anexat. Această anexare nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internațională.
UE apără soluția a doua State, unul israelian și unul palestinian, pentru a pune capăt acestui conflict care durează de decenii.
Oficial! Netanyahu și-a amânat vizita și ședința comună cu Guvernul Dăncilă
Liviu Dragnea, invitat de premierul Israelului la Ierusalim
Iohannis: Cine știe ce înțelegeri face Dragnea cu evreii. Sper să explice la revenire
Guvern: Dăncilă a propus un nou ambasador în Israel, dar decizia e la Iohannis
DIICOT a clasat plângerea pentru înaltă trădare depusă de Orban pe numele lui Dăncilă: Fapta nu există
Ambasadorul Palestinei dă asigurări că “nu recomand ruperea de României”