Nicuşor Dan, unul dintre candidaţii cu şanse reale la câştigarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, a devenit, joi, pentru prima dată, tată.

nicusordan

Iubita lui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, una dintre cofondatoarele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, i-a dăruit lui Nicuşor Dan o fetiţă.

Anunţul a fost făcut chiar de politician pe site, care a precizat că “trăiesc cea mai fericită zi din viaţa mea. Am devenit tatăl unei fetiţe minunate şi sănătoase. Mulţumesc, Mirabela, pentru bucuria uriaşă pe care mi-ai făcut-o”.

Chiar înainte de a deveni tată, Nicuşor Dan nu a ezitat să-şi atace rivalii, respectiv pe Cătălin Predoiu, candidatul din partea PNL.

“Aşa cum am mai spus-o, ar fi ridicol ca eu, care sunt în această luptă de 10 ani, să mă retrag în faţa domnului Predoiu, o persoană distinsă, dar care a venit în povestea asta de doua-trei săptămâni. În primul rând, noi avem un sondaj pe care l-am făcut public, am spus cine l-a făcut, şi în acest sondaj eu am 18,5%, iar domnul Predoiu are sub 9%. Domnul Predoiu spune că are nişte sondaje în care stă mai bine, dar nu a spus niciodată cu cine le-a făcut, când, pe ce metodologie şi ce spun aceste sondaje. În al doilea rând eu nu cred că dacă domnul Predoiu nu se retrage, eu mă bat pentru locul doi. Eu în continuare sper ca să existe o mobilizare împotriva PSD, iar oamenii care se vor mobiliza împotriva PSD să se orienteze către candidatul cel mai bine plasat, adică eu”, a fost mesajul transmis de Nicuşor Dan.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version