Guvernul Grindeanu a trecut cu bine peste votul de învestitură din Parlament.

Sorin Grindeanu

Deşi rivalii de la PMP i-au acuzat de abuz, liderii USR i-au acuzat că vor să repesedizeze ţara, iar cei de la PNL au ridicat semne de întrebare în legătură cu problemele penale, guvernul Grindeanu a trecut de examenul din Parlament cu un scor fabulos.

Au fost 300 de voturi în favoarea guvernului şi au doar 133 de voturi “împotrivă”, semn că echipa noului premier a primit şi girul UDMR, deşi Kelemen Hunor, preşedintele acestei formaţiuni politice, a precizat că “UDMR a votat guvernul Grindeanu cu jumătate de gură”.

Chiar dacă au acord de colaborare parlamentară cu PSD şi ALDE, cei de la UDMR nu o uită pe Lia Olguţa Vasilescu, noul ministru al Muncii, şi declaraţiile acesteia din 2005 când, conform stiripesurse.ro, ameninţa că îi dă în judecată pe cei de la UDMR pentru că pimesc bani de la stat atât ca partid, cât şi ca fundaţie.

Urmează ca membrii guvernului Grindeanu să fie invitaţi la Palatul Cotroceni pentru a depune jurământul, lucru care ar urma să se întâmple, cel mai probabil, miercuri seara, fiind înaintată, orientativ, şi ora 19.00.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version