Valeriu Zgonea, fost membru de seamă al Partidului Social Democrat, se pregăteşte să piardă şefia Camerei Deputaţilor.

zgonea

Deşi se plângea că nu a primit încă, în mod oficial, decizia prin care să fie înştiinţat că nu mai face parte din Partidul Social Democrat, Valeriu Zgonea a fost anunţat, marţi, că “grupul deputaţilor PSD a decis, în unanimitate, prezentarea la Biroul permanent a solicitării privind revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a domnului Valeriu Zgonea”.

Anunţul a fost făcut de Marian Neacşu, liderul grupului deputaţilor PSD, care a ţinut să precizeze că “deocamdată nu am vorbit despre un înlocuitor pe care să-l propunem. Trebuie să avem o decizie politică în Biroul Permanent Naţional”.

S-au vehiculat tot felul de nume pentru preluarea şefiei Camerei Deputaţilor, dar Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a precizat deja că, din punctul său de vedere, există un singur favorit, Victor Ponta. Dragnea şi-l doreşte cât mai aproape pe Ponta şi într-o funcţie cheie în timpul alegerilor locale şi parlamentare.

În tot acest timp, Valeriu Zgonea continuă să joace rolul de victimă şi spune că “aştept o decizie, un document care să ne explice tuturor, şi dumneavoastră şi fostului membru al PSD Valeriu Zgonea, cum poate fi sancţionată libertatea de expresie în 2016 într-un partid democratic în România. Că, mâine — poimâine, mă gândesc că, aşa cum am fost dat afară, şi preşedintele partidului poate fi dat afară atunci când exprimă o altă opinie decât cea a Comitetului Executiv Naţional, şi atunci înseamnă că ceva este în neregulă cu statutul nostru.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version