Liderul PNL, Ludovic Orban, susține că actualul șef al statului, Klaus Iohanins, poate câştiga alegerile din primul tur, însă deputatul Cătălin Drulă, șeful de campanie al candidatului USR PLUS, Dan Barna, l-a taxat imediat, acuzându-l că face afirmații ”la limita fake-news-ului”. 

Concret, Orban nu spune că Iohannis poate câștiga “din prima” numai cu voturile a jumătate plus unu din alegătorii înscriși pe listă, adică peste 9,1 milioane, ceea ce este, practic, imposibil.

“Vă cer ca în 2019 să câştigăm alegerile din primul tur, putem fără nicio problemă să câştigăm alegerile încă din primul tur cu un scor la care nu se aşteaptă nimeni. Vă garantez că avem această capacitate de a le câştiga chiar la o diferenţă foarte mare de al doilea clasat, atât datorită faptului că preşedintele Iohannis este singurul candidat la Preşedinţie care are statura necesară, experienţa necesară şi capacitatea de a transforma în bine România, cât şi datorită organizaţiei extraordinare a PNL de aici şi care sunt convins că se va bate cu toată tăria pentru a câştiga alegerile în fiecare localitate”, a afirmat Ludovic Orban, joi, la Târgovişte.

Cătălin Drulă: Este la limita fake-news-ului

Replica lui Cătălin Drulă a venit rapid: ”Informația că Iohannis poate câștiga din primul tur, spusă de Ludovic Orban astăzi, este la limita fake-news-ului (…) Fac apel la Ludovic Orban ca șef de campanie al PNL să păstreze această luptă corectă și să nu mai inducă ideea că ar putea să nu existe un tur 2.  De asemenea, îi cer să-și convingă candidatul, pe dl. Iohannis, să accepte o dezbatere cu Dan Barna”.

El a explicat: ”Conform Constituției actuale, pentru a câștiga din primul tur, candidatul trebuie să fie votat de 50%+1 din NUMĂRUL TOTAL de alegători înscriși pe liste, NU 50%+1 din cei PREZENȚI la vot. Adică sunt necesare 9.154.045 voturi, conform listelor actuale. La prezența tipică (de ex. Tur 1 2014 – 9.723.232 de alegători), asta înseamnă că ar trebui ca un candidat să ia 95% din voturile exprimate ca sa câștige din primul tur. Evident, așa ceva este practic imposibil. Se poate, dar doar dacă ești Nicolae Ceaușescu la al XIVlea Congres”.

Cătălin Drulă a insistat că miza importantă este ca Viorica Dăncilă să nu intre în turul II, iar astfel PSD să nu aibă ocazia redresării.

În 2014, la ultimele alegeri prezidenţiale, au fost prezenţi la urne la primul tur 9.723.232 de cetăţeni cu drept de vot, ceea ce a însemnat o prezenţă de 53,18 %.

Pentru ca Iohannis să fie ales din primul tur, ar însemna ca el să obțină aproape toate aceste vtri (50%+1).

În turul doi, au  votat 11.719.344 de cetăţeni români, adică 64,11 % din totalul alegătorilor înscrişi în liste. 

Iohannis a obținut 6,4 milioane de voturi, performanță greu de egalat astăzi. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version