Parlamentarii și-au eliminat pensiile speciale, în ședința de plen reunit al Camerei Deputaților și Senatului, luni, cu două zile înainte de vacanța parlamentară.

S-au înregistrat 382 de voturi pentru desființarea acestor privilegii. Au fost şi 3 abţineri, iar 3 parlamentari nu au votat.

De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede proiectul.

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare, mai stabileşte actul normativ.

Joia trecută, Comisia comună pentru statutul deputaţilor şi senatorilor a dat un raport de adoptare a proiectului, înregistrându-se 8 voturi “pentru” şi o abţinere.

Nicolicea, disperat! Raport favorabil pentru desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Votul în plen, înaintea vacanței

Aceste pensii speciale, eliminate de Guvernul Boc în 2010, au fost reintroduse, în anul 2015, printr-o inițiativă legislativă depusă de PSD și semnată inclusiv de Marcel Ciolacu.

De atunci, au mai fost două încercări de eliminare a acestor pensii speciale, dar acele proiecte de lege, elaborate de PSD și PNL, s-au dovedit neconstituționale.

CCR: Eliminarea pensiilor speciale acordate parlamentarilor, neconstituțională. Cadou pentru Dorneanu, Meleșcanu, Năstase, Roman, Oprea

Peste 820 de foști parlamentari, între care Adrian Năstase, Petre Roman, Teodor Stolojan, Petre Daea și Gabriel Oprea, primesc așa-zisa „indemnizație specială” -acordată la ieșirea la pensie în funcție de numărul de mandate, astfel:

  • 4.448 de lei – pentru 1 mandat (4 ani);
  • 8.896 dde lei – pentru 2 mandate (8 ani);
  • 10.951 de lei – pentru 3 mandate (12 ani).
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version