Ministrul de Interne, Lucian Bode, susține că propunerile sale de înăsprire a pedepselor pentru protestatari (tulburarea ordinii şi liniştii publice – art. 371 Cod Penal), pe care le-a vrut impuse și antecesoarea sa de la PSD, Carmen Dan, „nu vizează nicidecum cetăţenii oneşti”.


Ministrul Bode a declarat joi, la Vaslui, că modificările sunt „absolut necesare”, în contextul creşterii fenomenului infracţional, iar scopul lor este creşterea nivelului de protecţie şi de siguranţă pentru cetăţeni.

„Propunerile vizează majorarea limitelor de pedeapsă şi introducerea unor forme calificate. Precizez, propunerile de modificare aduse Codului Penal, şi mă refer strict la art 371, nu vizează nicidecum cetăţenii oneşti şi nici pe cei care ar putea protesta, ci se referă la cei care săvârşesc violenţe, distrugeri sau alte acte de acest gen. Acesta este motivul pentru care am venit cu aceste propuneri. Sigur că practica ultimilor ani îmi dă posibilitatea să văd tabloul infracţional la nivel naţional, să constat în activitatea de zi cu zi a poliţiştilor, a jandarmilor, a tuturor structurilor noastre cu ce probleme se confruntă şi unde legea nu îi ajută în a-şi exercita atribuţiile şi am obligaţia, şi în calitate de ministru şi în calitate de parlamentar, să vin şi să propun astfel de modificări, pe care eu le consider de îmbunătăţire a legislaţiei.

Lucian Bode susține că „Parlamentul este suveran şi va decide” cu privire la necesitatea modificării Codului Penal.

Ciucă, părtaș la propunere

Ministrul Bode a anunţat, marţi, că, împreună cu premierul Nicolae Ciucă, a depus la Senat un proiect de lege prin care limitele de pedeapsă în cazul faptelor cu violenţă se majorează cu o treime. Lucian Bode a arătat că a propus modificări şi în legătură cu tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„Am făcut modificări şi am schimbat abordarea în ceea ce priveşte fapta de tulburare a ordinii şi liniştii publice pentru care am majorat limitele pedepsei cu închisoarea de la 1 an la 5 ani şi am introdus elemente agravante care justifică creşterea limitelor pedepsei cu închisoarea între 2 şi 7 ani”, a explicat ministrul.

El a mai precizat că proiectul propune, totodată, majorarea pedepsei şi pentru fapta de încăierare. O altă parte a intervenţiilor pe actul normativ vizează extinderea prezumţiei legitimei apărări de la spaţiul privat la cel public. Bode a completat că se mai are în vedere eliminarea posibilităţii amenzii ca sancţiune în cazul infracţiunilor de ultraj şi ultraj judiciar, fiind prevăzută pedeapsa cu închisoarea.

Moșteanu (USR:): „Retrageţi legea totalitară pe care aţi gândit-o împotriva protestelor”

Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, le cere premierului Ciucă şi ministrului Bode să retragă legea „totalitară” pe care „au gândit-o împotriva protestelor”.

„Domnilor Nicolae Ciucă, Lucian Bode, retrageţi legea totalitară pe care aţi gândit-o împotriva protestelor. Domnilor Nicolae Ciucă şi Lucian Bode, cereţi-vă scuze pentru că aţi putut veni cu o astfel de lege. Trebuie să cereţi scuze societăţii civile, trebuie să le cereţi scuze milioanelor de români care au îngheţat de frig la OUG13, celor agresaţi la 10 august de Jandarmeria lui Carmen Dan şi Liviu Dragnea. Să scandezi în faţa Guvernului ‘Sunteţi doi plagiatori’ nu înseamnă ‘atingerea demnităţii umane’, nici nu trebuie să ajungi la închisoare pentru asta. Să scandezi ‘Aţi dus România în topul scumpirilor, i-aţi sărăcit pe români, în timp ce de pensiile speciale nu vă atingeţi’ este adevărul. Nu trebuie să faci puşcărie pentru asta. Retrageţi legea şi cereţi-vă scuze. Doar aşa mai puteţi repara ceva”, a scris Moşteanu, pe Facebook.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version