PNL ține cu dinții de ministerele-cheie, iar mesajul a fost transmis public de prim-vicepreședintele partidului, Rareș Bogdan, după ședința politică de marți.

Iată declarațiile:

„Coaliția este clară PNL USR UDMR. PMP nu intră în Parlament. Avem 244 deputați și senatori, plus 16 de la minorități, deci avem majoritate clară, peste 234 necesari.

Vom armoniza cele 3 sau 4 programe de guvernare. Sper ca cei de la USRPLUS să ne accepte cât mai mult din programul nostru de reziliență.

Nu am discutat despre ministere, cert este că primul-ministru va trebui să aibă câteva ministere, pentru a implementa programul de guvernare: Justiția, Fondurilor Europene, ministerul Finanțelor și sigur Ministerul de Interne.

PSD este izolat pe scena politică și așa va rămâne 4 ani.

PNL are un cuvânt greu de spus în desemnarea premierului cât și a miniștrilor”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2025 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version