PNL vrea alegeri prezidenţiale pe 10 şi 24 noiembrie, „la data constituțională”, a declarat marți, după ședința coaliției, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Rareș Bogdan, invocând faptul că „așa-zisa înțelegere din martie” cu PSD „e caducă”.

„Cei din PSD au susținut varianta 15-29 septembrie, profitând de o așa-zisă înțelegere între cele două partide membre ale coaliției de guvernare. A existat o discuție în luna martie, dar au fost două componente, omise în prezentare, și anume: lista comună la europarlamentare trebuia să depășească 50%, dar a atins doar 48%. De asemenea, în contextul din luna martie, se discuta despre listă comună la parlamentare și un candidat comun, respectiv un tandem președinte-premier. Cele două partide reunite la Brașov și Sâmbăta de Sus, pe 10 martie, au decis ca fiecare partid să meargă cu propriul candidat la prezidențiale, astfel că înțelegerea din martie a căzut. Prin urmare, propunerea respectivă, din punctul nostru de vedere, este caducă, iar credem că aceste alegeri trebuie organizate în termenii constituționali, în noiembrie, așa cum este firesc”, a afirmat Rareș Bogdan.

Despre termenul dat de premierul Marcel Ciolacu ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, pentru a pregăti hotărârea de guvern privind data alegerilor, Rareș Bogdan a spus că „momentan” acesta „este plecat din țară și se va întoarce joi”, dar „va face ce trebuie și cu mandat de la partid”.

Ciolacu îi mai dă timp până vineri lui Ciucă să accepte prezidențialele în septembrie. Romașcanu: „Facem această concesie”

Întrebat dacă PNL va ieși de la guvernare, Rareș Bogdan a negat vehement: „Noi am făcut multe compromisuri, am acceptat foarte multe lucruri și probabil dacă nu exista război, dacă nu aveam această situație economică, probabil că nu le-am fi acceptat (…) PNL a făcut concesii atunci când a acceptat măsuri din pachetul fiscal sau alte măsuri, dar toate acestea pentru a păstra stabilitatea. Niciodată PNL nu va ieși de la guvernare pentru că știm că asta va duce România într-o criză profundă, ar afecta atragerea banilor din PNRR. Noi suntem un partid responsabil. Eu sunt convins că nici premierul Marcel Ciolacu și nici Nicolae Ciucă nu sunt oameni iresponsabili și nu vor să arunce România în haos”.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version