În plină campanie electorală, Guvernul a lansat, miercuri, Planul Naţional pentru Marea Industrie, reprezentând „cel mai important pachet economic de susţinere a economiei, de circa 2 miliarde de euro”, potrivit premierului Marcel Ciolacu.

„Planul este axat pe trei mari piloni principali. Primul pilon vizează schema de sprijin pentru investiţiile strategice în industria de prelucrare, cu un buget de peste 500 milioane euro. Vor fi acordate facilităţi fiscale investiţiilor de peste 150 milioane euro şi, cum este normal, se vor crea sute de locuri de muncă în regiuni unde PIB-ul pe locuitor este sub media naţională”, a precizat Ciolacu.

Al doilea pilon este Programul Naţional de Sprijin pentru Marea Industrie din România, o schemă de ajutor de stat de 1 miliard euro pentru mari companii. „Vor primi un sprijin de până la 100 milioane euro per beneficiar acele companii ce derulează investiţii capabile să reducă emisiile directe de gaze cu efect de seră, respectiv consumul de energie. Sursa de finanţare este din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon”, a adăugat prim-ministrul.

A treia componentă a planului o reprezintă o schemă de ajutor de stat de 250 de milioane de euro pentru companii care propun investiţii în producţia de materii prime industriale – ţevi, profile, bare, aluminiu sau cupru.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version