Premierul desemnat, Ludovic Orban, a înregistrat, luni, un prim eșec în Parlament: PSD a amânat pentru data de 4 noiembrie votul de învestitură cerut de acesta pentru Guvernul PNL pe care îl vrea în lcl Gvernului Dăncilă, dems prin moțiune de cenzură în data de 10 octombrie.

Astfel, se apropie o lună de la dărâmarea Guvernului PSD, fără ca PNL să reușească să se instaleze la Palatul Victoria.

Iar votul de învestire va fi  dat – evident, dacă va fi cvorum -, exact înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, scrutin la care candidează, împotriva președintelui Klaus Iohannis, susținut de PNL, Viorica Dăncilă, candidatul PSD. 

Ședința conducerii celor două Camere ale Parlamentului a început la ora 12.00 și a durat circa 30 de minute. 
 
Ludovic Orban propusese următorul calendar pentru învestirea Guvernului:
  • Luni, 28 octombrie – convocarea ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului
  • Marți, 29 octombrie – programarea audierilor miniștrilor desemnați în ședințele comune ale comisiilor permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competență a viitorului ministru
  • Miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 10.00 – convocarea ședinței comune de plen a Camerelor Parlamentului în vederea acordării votului de încredere Guvernului.
Calendarul lui Orban – care a participat la ședință – a picat însă la vot, deoarece PSD are majoritatea.
 
PSD a accepat, totuși, ca S-a decis ca miniștrii propuși să fie audiați marți și miercuri, iar votul în plenul Parlamentului să fie luni, 4 noiembrie.
 
Primii audiați în comisii vor fi miniștrii propuși pentru Fondurile Europene, Sănătate și Finanțe, respectiv Ioan Marcel Boloș, Victor Costache și Florin Cîțu.

Calendarul audierii miniștrilor în comisiilor parlamentare:

  • Ministrul propus pentru Fonduri Europene, Ioan Marcel Boloș – marți, ora 9.00
  • Ministrul propus pentru Sănătate, Victor Costache – marți, ora 10.00
  • Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu – marți, ora 11.00
  • Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu – marți, ora 12.00
  • Ministrul Apărării, Ionel Nicolae Ciucă – marți, ora 13.00
  • Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela – marți, ora 14.00
  • Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita Adrian Oros – marți, ora 15.00
  • Ministrul Mediului, Apelor și Părurilor, Costel Alexe – marți, ora 15.00
  • Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe – miercuri, ora 9.00
  • Ministrul Economiei, Virgil Popescu – miercuri, ora 11.00
  • Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan – miercuri, ora 12.00
  • Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu – miercuri, ora 13.00
  • Ministrul Muncii, Violeta Alexandru – miercuri, ora 14.00
  • Ministrul Transporturilor, Lucian Bode – miercuri, ora 15.00
  • Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu – miercuri, ora 15.00

Nu s-a stabilit încă ora audierii ministrului propus la Educație, Cristina Monica Anisie

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version