Prins de distribuitorul de energie că fura curent, secretarul de stat Cătălin Boboc a demisionat, marți seară, din PNL. El a deținut funcția de secretar de stat în Ministerul Muncii, începând din februarie 2021 și până în 27 august anul acesta.

Un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord- Sucursala Brăila, a sesizat, marți, ofițerul de serviciu al Politiei Municipiului Brăila, cu privire la faptul că a identificat un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune.

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar la adresa indicată nu au fost identificate persoane, în continuare efectuându-se cercetări în vederea identificării proprietarilor imobilului şi stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii 123/2012 a energiei electrice şi gazelor naturale”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Boboc a transmis pe Facebook:

„Pentru a nu politiza o situație personală care va fi lămurită, și pentru a nu crea în vreun fel presiune, am decis să îmi dau demisia din funcția de membru al Partidului Național Liberal. Consider că este cel mai decent gest politic pe care îl pot face astfel încât imaginea partidului să nu fie afectată de acuzațiile care mi-au fost aduse. Varianta autosuspendării nu există într-un astfel de caz,  prin urmare demisia este singura soluție, până la clarificarea situației. Voi reveni cu toate explicațiile și documentele necesare după ce voi face toate demersurile pentru a-mi demonstra nevinovăția.  Am fost și sunt un om de partid, le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru colaborare, din 2003 și până acum. Îi asigur de buna mea credință și cred că ne vom reauzi!”.

Ulterior, el a postat pe Facebookun alt mesaj, însoțit de un aviz de branșare eliberat în anul 2007, dar nu și un contract care să ateste că branșarea a fost efectuată:
 
„Vreau să fac o precizare cu privire la presupuse acuzații care mi se aduc astăzi, în presă, cel mai probabil pe seama unei rivalități politice. Acuzațiile sunt false, nu este vorba de niciun furt! Menționez că la imobilul de pe strada menționată, la care locuiește mama mea, am documente care pot dovedi asta și pe care le și atașez. Mai exact, iată avizul tehic de racordare la rețeaua de energie electrică!”.
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version