Preşedintele Klaus Iohannis îl protejează în continuare pe ministrulde Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL, care a fost dovedit ca plagiator, de Comisia de etică a UBB.

Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, unde participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European, că a cerut PNL să ia o decizie în privința lui Bode, până la rotația guvernamentalădin 27 mai – adică trei luni și jumătate.

„Din ce am înțeles din spațiul public, nu chiar așa a spus Comisia, dar este clar că acolo sunt probleme. Aceste lucruri trebuie luate foarte în serios. Eu am încredere că în PNL și domnul Bode personal vor analiza aceste chestiuni foarte serios și impactul politic. Eu personal, sincer, mă aștept ca până la rocadă sau până la rotația guvernamentală să fie luată o decizie în acest sens”, a spus Iohannis.

Moțiunea simpă depusă de USR și Forța Dreptei împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, dovedit de Comisia de Etică a UBB că a plagat în teza sa de doctorat, a fost respinsă de PNL-PSD-UDMR, cu 189 de voturi, miercuri, în Camera Deputaţilor.

UB îi dă lovitura de grație lui Bode – ținut în brațe de profesorul Iohannis: „Teza de doctorat, profund viciată”

Așadar, nicio surpriză! Plagiatorii primesc în continuare spor pentru furt intelectual.

Au fost numai 90 de voturi „pentru”. S-a înregistrat şi o abţinere.

Luni, când a fost citită moțiunea simplă în planul Camerei Deputaților, Bode i-a atacat atât pe semnatari, cât și pe jurnalista Emilia Șercan, care l-a demascat că a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Plagiatorul Bode se apără de moțiune: „Nişte analfabeţi funcţionali încearcă să mă denigreze”
Amintim că, în 5 ianuarie, Bode a dat în judecată Comisia de Etică a UBB, contestând dreptul acesteia de a-i reverifica teza de doctorat, astfel încât să-i blocheze verdictul de plagiat masiv:

În data de 17 ianuarie, instanţa a respins ca nefondată cererea formulată de Lucian Bode.

Bode a pierdut procesul cu UBB, dar nu se lasă: „Să se desființeze în integralitate decizia Comisiei de Etică!”

În 26 ianuarie, Bode a atacat cu recurs decizia Tribunalului Sălaj.

La fel a procedat și „doctorul” Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat.
Bode a dat în judecată Comisia de Etică a UBB pentru a bloca verdictul, așa cum aprocedat și „doctorul” Ciucă

Concret, premierul a blocat, cu ajutorul judecătorilor și a CSM, dar și a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu acuzat de plagiat (și care în 3 octombrie 2022 a demisionat), orice demers de verifficare a tezei sale de doctorat asupra căreia există suspiciuni.

Iohannis l-a pensionat pe judecătorul care a anulat toate sesizările de plagiat în cazul lui Ciucă
Inspecția Judiciară a clasat sesizarea depusă de 14 ONG-uri la judecarea dosarelor intentate de premierul Ciucă privind plagiatul

Iohannis s-a sucit acum, când este vorba despre doi PNL-iști, după ce a criticat de zor plagiatul PSD-istului Ponta, în 2014:

Iohannis „uită” de Ciucă și Bode: „Avem nevoie de tolerață zero în privința plagiatului”

Iată ce spunea Iohannis în 2014, în contextul plagiatului lui Victor Ponta: „Dacă cineva care își scrie lucrarea de doctorat copiază mi se pare o problemă proporțional mai mare și se numește plagiat. Oriunde în lume cineva care este prins, cineva dintre politicieni, este prins că a copiat și numai trei rânduri și a plagiat este obligat prin clasa politică să se retragă din politică”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version