ProRomânia nu o sprijină pe Viorica Dăncilă, candidatul PSD la prezidențiale, a anunțat, marți, Ioana Petrescu, fost ministru al Finanțelor în Guvernul condus de Victor Ponta și vicepreşedinte al partidului înființat de acesta din parlamentari traseiști de la PSD.
Petrescu a precizat că partidul său urmează să discute despre propunerea de candidat care va participa la alegerile prezidenţiale din toamnă.
Până acum au fost vehiculate două nume: Sorin Cîmpean, fost ministru al Educației, și europarlamentarul Corina Crețu, fost comisar european pentru Dezvoltare, din partea PSD, și aleasă pentru un nou mandat în PE, pe listele Pro România, care a obținut puțin peste 5% la alegerile din 26 mai.
“Pro România a spus foarte clar că nu sprijină candidatul PSD. Noi încă nu am luat o decizie referitor la candidatul nostru pentru alegerile prezidenţiale, urmează să existe discuţii în partid. Există evident mai multe opţiuni. Părerea mea este că ar trebui să avem un candidat propriu, pentru că suntem un partid la început de drum şi trebuie să creştem cu fiecare ciclu electoral. Evident, rezultatele de la europarlamentare sunt bune pentru început, dar trebuie să reuşim să facem un scor şi mai bun la alegerile prezidenţiale”, a spus Ioana Petrescu, pentru Antena3.