Parlamentarii PSD au părăsit miercuri plenul Camerei Deputaţilor, lăsând fără cvorum ședința la care trebuia votată moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, astfel că votul se va da săptămâna viitoare.
Până atunci, Tudorel Toader va fi constrâns să semneze ordonanțele de urgență cerute de oamenii condamnatului penal Liviu Dragnea – amnistia, articolele din Codul penal şi Codul de procedură penală declarate constituţionale, dar și cea privind revizuirea sentințelor în dosarele finalizate în ultimii 5 ani de completurile de 5 judecători de la ÎCCJ – a căror alcătuire a fost declarată ilegală de către CCR.
Florin Iordache, lăsat de Dragnea preşedinte de şedinţă la Camera deputaților, a solicitat verificarea prezenței.
„Sunt 110 prezenţi, nu suntem în cvorum. În aceste condiţii sunt obligat să suspend şedinţa”, a spus Iordache.
Anterior, deputaţii PSD s-au întrunit în şedinţă de grup cu preşedintele partidului, Liviu Dragnea, care nu a venit în plen și, ca de obicei, l-a pus pe Iordache să facă lucrurile “murdare”.
Olguța Vasilescu a cerut și ea, la unison cu Florin Iordache. În final, Dragnea a propus ca PSD să nu participe la vot și să lase opoziția să facă cvorumul.
Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar ședința plenului a fost suspendată, apoi reprogramată.
Precizăm că un vot majoritar pe moțiunea simplă nu poate duce la demiterea unui ministru. Prim-ministrul este cel care decide remanierea. Iar Viorica Dăncilă se află la Bruxelles, pentru două zile, după ce a adoptat marți, în ciuda avizului negativ dat în unanimitate de CSM, Ordonanța de urgență care modifică OUG 7/2019.
Guvernul a adoptat 5 modificări la OUG 7, în ciuda avizului negativ al CSM. Toader dă vina pe Dăncilă
“Mitralieră”: Vom decide în coaliție dacă Toade mai rămâne la Justiție
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu “Mitralieră” a declarat că deputații PSD au decis să nu participe la vot, nemulțumiți de prestația lui Tudorel Toader.
“A dat ordonanțe pe care nu le-a discutat, ne-a pus intr-o situație neconfortabilă. (…) A făcut modificări fără a se consulta cu noi, nu a dat mai multe ordonanțe pe care noi nu le-am cerut, de exemplu nu a dat ordonanța care permite revizuirea sentințelor. Tudorel Toader își face agenda proprie”, a spus el, după ce a părăsit sala de plen.
Întrebat dacă Toader nu mai are susținerea PSD pentru a rămâne la Ministerul Justiției, “Mitralieră” a precizat că se va discuta în coaliție “apoi vom lua decizia”.
Intră în joc Tăriceanu
Amintim că Tudorel Toader a fost numit ministru de ALDE, deși portofoliul Justiției aparține PSD. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, l-a mai salvat în trecut pe Toader de remaniere.
Acum, Tăriceanu se află la mâna PSD, deoarece are nevoie de votul senatorilor din coaliție pentru a respinge solicitarea DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale în dosarul “Microsoft”, în care ar fi luat mită.
Votul final asupra moţiunii simple, intitulată „Tudorel Toader şi PSD – ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie” şi iniţiată de 91 de deputaţi de la PNL şi USR, se va da săptămâna viitoare, cel mai probabil tot miercuri.
La dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor de marţi asupra moţiunii, ministrul Tudorel Toader a fost criticat de deputatul PSD Florin Iordache, care i-a cerut să spună când va da ordonanţa privind punerea în aplicare a articolelor declarate constituţionale din Codul penal şi Codul de procedură penală.