Vicepremierul Mihai Fifor are o sarcină precisă cât timp va fi interimar la șefia Ministerului de Interne: pregătește preluarea la MAI, de la Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS), a serviciului 112, sub pretextul intervenției dezastruoase a polițiștilor la împiedicarea crimei de la Caracal.
Fifor a anunțat miercuri seară, la Antena 3, că că printre măsurile aflate în pregătire se numără unificarea dispecerizării, respectiv trecerea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de la STS la MAI pentru a nu se mai pierde timp cu transferul apelului către Poliţie, Ambulanţă sau Pompieri.
Întrebat dacă unificarea dispecerizării presupune ca 112 să funcţioneze în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar STS să acorde sprijin tehnic cu aparatură, Fifor a răspuns: „E corect. Asta dorim să facem şi, repet, suntem în faza în care pregătim procedura şi dacă este nevoie modificări legislative astfel încât să trecem de îndată la acest lucru”.
Antena 3 a pornit deja o campanie de presă împotriva STS. Șeful STS a demisionat.
Șeful STS, Ionel Vasilca, a demisionat “pentru a nu afecta prestigiul instituției”
PSD avea de gând oricum să pună în practică acest lucru, după rezultatul dezastruos al PSD la alegerile europarlamentare, o comisie parlamentară de anchetă fiind înființată pentru a pune în aplicare planul.
Membrii PSD din comisia condusă de Olguța Vasilescu, a acuzat deja, în 12 iulie, că AEP şi STS că nu au gestionat corect alegerile, ci au lăsat căi prin care rezultatul acestora ar fi fost influenţat de votul multiplu.