Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la finalul ședinței CEX, că moțiunea de cenzură va fi votată înainte de pronunțarea Curții pe acest subiect.
„Decizia Curții este pentru viitor, nu pentru trecut”, a precizat Ciolacu.
PSD a amânat decizia pe calendarul moțiunii. Ciolacu: Va fi votată până la alegerile locale
CCR se află în vacanță judecătorească până la începutul lunii septembrie, astfel că premierul Ludovic Orban speră să tragă de timp cu votarea moțiunii, iar până atunci că mai racoleze dintre parlamentarii PSD.
Vineri au trecut la PNL trei parlamentari, după ce unul a „migrat” în urmă cu o zi.
Ciolacu a declarat despre aceștia: „Foarte rușinoasă plecarea fiecăruia dintre ei., dar mai rușinoasă este a d-lui Breaz (Daniel Breaz, fost ministru al Culturii). Îmi amintesc cum se milogea de Dragnea să-l mai pună o dată ministru”.
Guvernul Orban a atacat la CCR depunerea moțiunii de cenzură de către PSD. Dancă: „E plină de minciuni”
Orban blochează moțiunea de cenzură înainte de vot și amenință: „Sesizăm CCR. Nu vă jucați cu focul!”
CCR a stabilit data de 1 septembrie ca termen de transmitere a punctelor de vedere de la Guvern şi Parlament privind existenţa unui conflict juridic invocat de premierul Ludovic Orban.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat, vineri, după ședința Comitetului Executiv al partidului, că procedura parlamentară privind moțiunea de cenzură merge înainte indiferent de contestația depusă de Guvern la CCR. El a precizat că decizia Curții va fi doar pentru viitor, astfel că Guvernul poate fi demis chiar dacă ulterior demersul s-ar putea dovedi neconstituțional.
Romașcanu a spus că, în acest moment, PSD are negocieri cu toate grupurile parlamentare pentru votarea moțiunii și cel mai probabil va anunța marți data la care aceasta va fi votată în Parlament.
Astfel, marți sau cel târziu miercuri noua conducere a PSD va avea o ședință în care se va decide data votării moțiunii. Aceasta ar putea fi votată până la sfârșitul săptămânii viitoare, adică cel târziu până joi, 27 august.