Rareș Bogdan i-a amintit noului premier, Marcel Ciolacu, faptul că Nicolae Ciucă nu a făcut nazuri pe vremea când a preluat mandatul de preim-ministru și l-a numit pe  Marian Neacșu în funcția de secretar general al Guvernului  (SGG) chiar dacă acesta din urmă fusese condamnat la închisoare cu suspendare, pentru corupție.

Declarația lui Rareș Bogdan vine în contextul în care Marcel Ciolacu, imediat după ce a fost numit premier, i-a cerut lui Nicolae Ciucă să facă o altă propunere pentru funcția de SGG, invocând faptul că Mircea Abrudean, cel propus de PNL, „nu are competențe”.

Liderii PNL s-au adunat într-o ședință urgentă, luni dimineața, și au decis că „nu există niciun motiv ca Mircea Abrudean să nu fie numit în funcția de SGG”.

Rareş Bogdan i-a transmis lui Ciolacu:

„Legat de compatibilităţi, eu aş putea vorbi de compatibilităţi, dar atât timp cât prim-ministrul Nicolae Ciucă nu a refuzat numirea unui condamnat penal la acea oră, cu informări mult mai dure, nu cred că este o problemă. (…) Nu fac niciun fel de referire, nu dau nume că am uitat. (…) PNL nu a comentat lista propusă de PSD. Nu cred că PSD poate să facă acelaşi lucru, pentru că ar fi o jignire şi există nişte linii roşii pe care PNL le are”.

Rareș Bogdan a precizat, după ședința conducerii PNL, că liderii coaliţiei se vor întâlni pe această temă tot luni, la ora 15,00.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version