Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Caracal, că prefecţii vor fi schimbaţi din funcţii „foarte repede”, după insalarea Guvernului Orban la Palatul Victoria.
Întrebat cât de repede vor fi schimbați şefii instituţiilor deconcentrate, Rareş Bogdan a răspuns: „Pot să vă spun ceva: că foarte repede prefecţii. Deci în secunda în care vom avea guvernul valid, Ludovic Orban şi echipa domniei sale, cu domnul Vela, cu domnul Ştefan şi ceilalţi, cred, sper din tot sufletul să nu treacă – iar dacă nu o vor face, le vom atrage atenţia de la partid – mai mult de 48 de ore pentru a schimba toţi prefecţii şi subprefecţii, după care să evalueze fiecare şef de deconcentrată, pentru că puterea PSD, care astăzi este în cădere continuă din punct de vedere al imaginii publice şi dezastruoase din punct de vedere al imaginii internaţionale, este periculoasă tocmai prin această încrengătură pe care o au la nivelul tuturor instituţiilor statului, tuturor deconcentratelor”.
„Dar vă asigur că noi nu dăm afară oameni doar pentru că au fost, pentru că au lucrat în vremea guvernării PSD. Nu, dacă sunt slabi, dacă au avut lipsă de performanţă, dacă au ajuns prin concursul trucate, dacă s-au dovedit a fi nişte captivi ai ordinelor primite de la partid şi nu ai slujirii cetăţeanului atunci vor pleca. Dacă sunt foarte buni şi dacă se dovedesc competenţi în poziţiile pe care le ocupă vă asigur că nimeni nu vrea să îndepărteze competenţa”, a adăugat el.
Rareș Bogdan a mai spus că „vom face audit în fiecare instituţie, în fiecare companie a statului, în fiecare minister, în fiecare instituţie din subordine şi vom vedea exact competenţele şi modul în care aceşti oameni au fost promovaţi sau modul în care aceşti oameni au fost angajaţi”.
Se va face o redistribuire, iar „fetiţele cu mapa” trebuie să fie mai puţine, a arătat eroparlamentarul PNL.
„Sunt un susţinător total al anticipatelor”
Pe de altă parte, Rareș Bogdan a arătat că susține organizarea alegerilor parlamentare anticipate, așa cum a propus USR: „Sunt un susţinător total al anticipatelor. (…) Acum (preşedintele Klaus Iohannis – n.r.) spune simplu: câştigăm alegerile prezidenţiale şi anticipatele, n-am niciun motiv să mă îndoiesc că vor fi anticipate, mai ales că sunt absolut convins că aceste anticipate pot fi organizate undeva în luna mai”.
„Acest guvern (…) în primul rând va organiza alegerile prezidenţiale, va pregăti Legea bugetului de stat, va pregăti intrarea României în iarnă şi administrarea treburilor ţării într-o perioadă complicată (…) şi pregăteşte alegerile. Ăsta nu e un guvern de patru ani, care să stea patru sau cinci ani de zile şi să vină astăzi cu programul pentru patru ani de zile”, a anunțat Rareş Bogdan.