România va primi, până în anul 2028, fonduri nerambursabile în valoare de 596,25 milioane de euro, dintre care 291,61 mil. prin Mecanismul financiar norvegian şi 304,64 mil. prin Mecanismul financiar SEE), conform acordurilor semnate între Uniunea Europeană şi statele donatoare din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS).

„Aceasta este a doua alocare, ca valoare, după cea a Poloniei”, potrivit Guvernului, care a aprobat, miercuri, iniţierea negocierilor în vederea încheierii memorandumurilor pentru noua perioadă 2021-2028.

Contribuţiile financiare vor fi direcţionate către următoarele priorităţi: tranziţia „verde”; democraţie, stat de drept şi drepturile omului; incluziune socială şi rezilienţă.

Mecanismele financiare SEE şi norvegian sunt gestionate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Direcţia Mecanisme Financiare Europene Nerambursabile.

Obiectivele pentru care se acordă această asistenţă nerambursabilă sunt similare cu cele din perioadele precedente: reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi întărirea relaţiilor bilaterale între statele donatoare (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) şi statele beneficiare.

Până în prezent, prin aceste mecanisme, României i-au fost alocate fonduri nerambursabile pe parcursul a trei perioade de programare: 98,5 milioane euro pentru perioada 2004-2009 (50,5 milioane euro prin Mecanismul financiar SEE şi 48 milioane euro prin Programul de cooperare norvegian), 305,95 milioane euro pentru perioada 2009 – 2014 (190,75 milioane euro prin Mecanismul financiar SEE şi 115,2 milioane euro prin Mecanismul financiar norvegian); 502 milioane euro pentru perioada 2014 – 2021 (275,2 milioane euro prin Mecanismul financiar SEE şi 227 milioane euro prin Mecanismul norvegian).

„Programele aferente perioadei de programare 2014-2021 sunt, la ora actuală, în faza de închidere, data finală a implementării a proiectelor fiind 30 aprilie 2024, respectiv, 30 aprilie 2025 pentru implementarea Fondului pentru Relaţii Bilaterale. Contribuţiile financiare acordate României până acum prin aceste mecanisme au vizat sectoare precum: dezvoltare locală şi reducerea sărăciei, protecţia mediului, schimbări climatice, eficienţă energetică şi energie regenerabilă, sănătate publică, societate civilă, cultură şi protejarea patrimoniului cultural, inovare, cercetare şi educaţie, justiţie, stat de drept şi afaceri interne”, precizează Guvernul.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version