Liviu Dragnea nu se pronunță încă; vrea să vadă cu ochii lui amendamentul!

Fostul președinte al României, Traian Băsescu – acum senator PMP -, a șocat pe toată lumea când a anunțat că a depus mai multe amendamente la Legea graţierii. Unul dintre ele, menit să-i scape de închisoare pe toți cei cu pedepsele de până în 10 ani, este considerat de Șerban Nicolae, președintele Comisiei juridice din Senat, ca având “o durată excesivă”. 

Abia revenit din vacanța petrecută în Quatar, liderul PSD Liviu Dragnea nu vrea să se pronunțe încă, deoarece ține morțiș să vadă cu ochii lui amendamentele depuse de Băsescu în calitate de senator PMP.

“Trebuie să le citesc (amendamentele). Fiind un om important (Băsescu), trebuie să le citesc eu”, a declarat joi Dragnea.

Șerban Nicolae, acum coleg în Senatul României cu Traian Băsescu, spune și el că nu a apucat să analizeze amendamentele.

“Am văzut câte ceva. Nu știu dacă au rămas în forma aceasta. Grupul PMP vrea să facă și o serie de modificări la propriile amendamente. Vor fi multiplicate și distribuite. Nu le critic înainte și vreau să le analizez pe toate cu maxim discernământ. Așa cum am spus, nu am subiecte tabu. Singura intoleranță pe care o manifest este față de intoleranța altora”, a afirmat, joi, Șerban Nicolae.

Întrebat de jurnaliști dacă susține grațierea pedepselor de până la 10 ani, Nicolae a spus: “Mi se pare că este o durată excesivă”.

“Am înțeles că s-au făcut o serie de corecții. Discutăm. (…) Eu am propus grațierea pedepselor de până la 3 ani, nu ca Guvernul, de până la 5 ani. Am văzut și o serie de speculații făcute de unii pe seama simulărilor ANP. (…) Dacă se va propune și grațierea pedepselor de până la 10 ani, le vom discuta. Nu sunt de acord cu asemenea propunere. Ea va face obiectul dezbaterii ca orice altă propunere”, a adăugat Șerban Nicolae.

Șerban Nicolae și ministrul Justiției Tudorel Toader sursă foto Ziarecom

Șerban Nicolae nu și-a retras amendamentele scandaloase

Amintim că Șerban Nicolae a depus, la rândul său, un amendament și mai scandalos, extinzând graţierea și la infracțiunile de corupție.

Alte amendamente depuse de Șerban Nicolae prevăd:

  • graţierea integrală a tuturor persoanelor condamnate la închisoare până în 3 ani – “pentru că mie mi s-a părut că 5 ani este o pedeapsă mult prea mare”;
  • grațierea în întregime a pedepselor de până la 7 ani inclusiv și  a căror executare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mic de 3 ani;
  • grațierea parțială, cu 3 ani, a pedepsele de până la 7 ani inclusiv, a căror efectuare a început, iar restul rămas de efectuat este mai mare de 4 ani.

Chiar dacă a anunțat că este dispus să-și retragă amendamentele, dacă nu are susținere din partea lui Dragnea, Șerban nicolae nu a făcut acest lucru.   

<strong>Băsescu senator<strong>

Amendamentele depuse de senatorul Băsescu la Legea grațierii

Traian Băsescu a anunțat miercuri seară că a depus amendamente la proiectul Legii grațierii, afirmând că a fost motivat în demersul său de faptul că forma aflată în dezbaterea Parlamentului “are elemente de neconstituționalitate” și de ‘lașitatea clasei politice’.

El a precizat că amendamentele sale vizează și grațierea mamelor însărcinate sau cu copii de până la 14 ani în întreținere, inclusiv a acelora care au comis fapte de corupție, apoi grațierea pentru acele fapte cu grad redus de pericol social pentru care inclusiv Codul penal și Codul fiscal prevăd variante de achitare, precum și excluderea de la grațiere a faptelor produse cu violență sau a celor care recidivează.

Într-o intervenţie telefonică la Digi 24, Băsescu a declarat: “Nu vreau să obţin nimic pentru mine, dar am privit relativ atent la laşitatea clasei politice. Mă refer la o lege a graţierii care face orice numai graţiere nu, are elemente de neconstitutionalitate. Efectele le vom vedea mai târziu. Ceea ce eu propun prin amendamentele depuse la legea graţierii: îndepărtarea elementelor de neconstituţionalitate”.

Grațierea mamelor cu copii de până la 14 ani, chiar corupte

El a criticat faptul că sunt exceptate de la graţiere mamele care au în întreţinere un copil de până la 14 ani şi au făcut fapte de corupţie:

“Se propune graţierea mamelor care sunt însărcinate sau care au în întreţinere un copil de până la 14 ani cu motivaţia că trebuie sprijinit copilul să aibă mama lângă el, dar se exceptează mamele care au comis fapte de corupţie, aşa ceva nu e posibil ca şi copilul unei mame care a făcut fapte de corupţie ori e acuzată de abuz în serviciu sau luare de mită, are dreptul să aibă mama lângă el până la 14 ani, am convingerea că un astfel de articol va fi respins de CCR pentru că nu-i vorba de mamă, de dreptul copilului pe care vrem să-l ajutăm prin legea graţierii”.

Fostul preşedinte al României a mai afirmat că sunt negraţiate în forma actuală a legii fapte pentru care Codul penal sau Codul fiscal “dau variante de achitare”.

“De exemplu: violarea de domiciliu. Se face strict la reclamaţia părţii vătămate. Luăm prezumţia că un tată a intrat în casă. A făcut-o o singură dată, nu e recidivist, eu cred că poate fi graţiat mai ales că există posibilitatea ca mama să retragă plângerea şi atunci nu mai există fapta penală. Sau furt calificat, prevazut la art. 229. Furtul calificat, la lit B şi C, că împăcarea din art 229 din codul penal înlătură răspunderea penală. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea penală a persoanei vătămate, deci nu sunt automatisme, e un şir de legi care permite înţelegerea părţilor pentru înlăturarea faptei penale. Cred că sunt fapte cu grad redus de pericol social atât timp cât însăşi legea dă dreptul la înţelegerea părţilor, nu văd de ce n-ar fi graţiate”, a exemplificat el.

3 ani în loc de unul pentru recuperarea despăgubirilor

 Traian Băsescu a propus ca, indiferent de tipul de faptă care s-a comis şi a produs daune, fie că se încadrează sau nu la fapte de corupţie să se poată proceda la graţiere cu un angajament de a plăti despăgubirile timp de 3 ani.

“Avem problema recuperării daunelor din acte de corupţie. Legea prevede ca pot fi graţiaţi aceia care într-un fel sau altul au produs daune fără să fi fost la fapte de corupţie dacă acoperă daunele într un an. E o lege care se adresează strict celor bogaţi. Este oricum mai rezonabil decat un an, că dacă lăsăm doar un an şi nu includem toate categoriile de fapte care au produs daune, atunci iar avem un regim discriminatoriu pentru cei care au produs daune dintr-un tip sau altul de fapte”, a argumentat preşedintele PMP.

Traian Băsescu a afirmat că în amendamentele propuse a ţinut cont , în primul rând, că existat o perioadă de tranziţie, Codurile penale au intrat în vigoare în anul 2014 şi, în al doilea rând, că sunt excluse graţierile pentru fapte produse cu violenţă şi pentru persoanele care recidivează.

UDMR vrea grațiere pentru fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi fals informatic

În afară de Băsescu și de Șerban Nicolae, au mai depus amendamente la Legea grațierii senatorii UDMR, Csaszar Karoly Zsolt şi Tanczos Barna, pentru grațierea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi fals informatic.

De asemenea, senatorul PSD Liviu Brăiloiu a propus graţierea în întregime a pedepselor pentru deţinuţii cu vârsta de peste 70 de ani. De această clemență nu ar beneficia condamnaţii care au săvârşit anumite infracţiuni şi pentru care pedeapsa este de 10 ani sau mai mare. O condiţie ar fi ca persoana condamnată să achite despăgubirile stabilite de instanţă.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version