Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC) a fost operaţionalizat de Guvernul Ciucă, printr-o Ordonanță adoptată în ședința de miercuri.

Astfel, se instituie posibilitatea cetăţenilor de a depune cererile în materie de stare civilă la oricare serviciu public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau primărie, în acord cu evoluţia tehnologică, astfel încât să fie simplificate procedurile specifice.

De asemenea, actul normativ prevede stabilirea competenţei de soluţionare a cererilor în materie de stare civilă de către serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau primăria la care este depusă cererea, astfel încât să se faciliteze obţinerea documentelor de stare civilă şi reducerea timpului alocat soluţionării.

Alte modificări se referă la stabilirea termenului pentru întocmirea actului de naştere în situaţia declarării tardive, dar nu mai târziu de un an de la naştere, respectiv la abilitarea serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor, respectiv a municipiului Bucureşti, de a soluţiona cererile cetăţenilor aflaţi în situaţii deosebite privind eliberarea certificatelor/extraselor multilingve de stare civilă. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version