Cel mai recent sondaj Avangarde, realizat în perioada 24-27 aprilie la comanda PSD, arată că la Consiliul General, cel mai mare procent în preferințele bucureștenilor îl are PSD, cu 31%, urmat de ADU – Alianța Dreptei Unite (USR, PMP, Forța Dreptei), cu 25% dintre voturi, și de PNL, cu 20%.
Surpriza mare este PUSL-ul lui Dan Voiculescu „Felix”, care ar obține un scor important, de 10%. Astfel, turnătorul la Securitate ar avea asigurat nu numai un post de viceprimar general, în cazul în care câștigă Nicușor Dan iar Firea și Piedone, ambii fiind oamenii „Varanului” – vor fi pe locurile 2 și 3, ci și consilieri municipali care să-i asigure jocurile de putere în Primăria Capitalei.
Se știe că, fără voturile Consiliului General al Municipiului București, primarul general nu poate să își pună în aplicare proiectele. Cel mai recent s-a văzut acest lucru la aprobarea bugetului Capitalei pe anul 2024, când PNL – care până acum fusese la putere alături de Nicușor Dan -, a trecut în opoziție și a blocat bugetul timp de două luni.
Iar acum, trecut în opoziție abia de o lună, PNL și Burduja reclamă administrarea „dezastruoasă” a Bucureștiului, după ce l-au avut pe Sebastian Bujduveanu viceprimar general timp de 4 ani.
AUR ar lua pentru CGMB 9% din voturi. În schimb, SOS ar obține doar 2% iar REPER – 1%, ceea ce nu le-ar asigura reprezentanți în CGMB.
Pentru funcția de primar general, sondajul o plasează pe Gabriela Firea (PSD) pe locul 2 în preferințale bucureștenilor, cu 24%, astfel că ea îi ia fața lui Cristian Popescu Piedone, care ajunge abia pe locul trei, cu 20%, în timp ce Nicușor Dan rămâne pe primul loc, cu 31%, dacă alegerile pentru Primăria București ar avea loc duminica viitoare.
Sebastian Burduja ar obține 15% dintre voturi, iar candidatul AUR, Mihai Enache, doar 7%.
Alegeri europarlamentare
La alegerile europarlamentare, Alianța PSD-PNL ar obține 50%, iar ADU – 26%, AUR – 11%, PUSL – 9%, SOS – 2% și REPER – 1%.
Sondajul a fost realizat în București, pe un eșantion de 1.150 de persoane, iar datele au fost culese door-to-door (pe teren), în perioada 24-27 aprilie. La un nivel de 95% încredere, marja de eroare din sondaj este de +/- 2,9%, conform informațiilor din sondajul Avangarde.