Actualul șef al statului, Klaus Iohannis ar fi votat de 42% dintre români, iar președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-ar clasa pe locul doi, cu 13,8% din voturi, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale, relevă un sondaj IMAS realizat la comanda Europa FM în perioada 15 iulie – 2 august.

Pe locul 3 figurează Victor Ponta, cu 12,9% și abia pe locurile 4 și 5 s-ar clasa USR și PLUS, care au fost sondate separat, nu în alianță.

Astfel, Dacian Cioloș ar primi 10,4% din voturile românilor, în vreme ce prezidențiabilul oficial al Alianței, Dan Barna, are o intenție de vot de 9,4%.

Cu aproape două procente în jos se află Vioricăi Dăncilă (PSD), pe care au declarat că ar vota-o 7,5% dintre respondenți.

Alegeri parlamentare

Dacă alegerile parlamentare ar avea loc acum, un sfert dintre cei care spun că ar merge sigur la vot ar alege cu PNL. Liberalii adună 25,5% din intențiile de vot.

USR , măsurat fără partenerii de la PLUS, este favorit pentru 21,4% dintre români, însă împreună cu PLUS (6%) ajunge la 27,4% și depășește PNL. 

Pe locul 4 este PSD, care ar fi votat de 19.4% dintre cei siguri ca ar vota, iar pe locul patru se află Pro Romania, cu 9%.

Clasamentul este continuat de UDMR, cu 4,2% și de PMP, cu 2,9%.

Sondajul IMAS a fost realizat la comanda Europa FM, în perioada 15 iulie – 2 august, prin metoda CATI, și a avut avut 1.010 respondenți. Marja de eroare este +/- 3,1%.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version