Prezent luni în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, unde a avut loc primul termen din dosarul în care este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni, Sorin Oprescu a confirmat că urmează să se opereze la plămâni.

oprescu

Oprescu a părăsit de curând Arestul Central al Poliţiei Capitalei şi ar trebui să stea în arest la domiciliu, dar a primit o păsuire de şapte zile pentru a se putea opera la plămâni, primarul suspendat al Capitalei fiind suspect de cancer.

Luni, Oprescu a precizat că “sper că în România se mai respectă dreptul la sănătate al oamenilor” şi a anunţat că se va interna la Institutul “Marius Nasta”, marţi, pentru operaţia ce urmează să o suporte la plămâni.

Oprescu este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că a condus timp de circa doi ani un grup infracţional organizat specializat în fapte de corupţie.

Primarul suspendat al Capitalei este acuzat că şi-a impus oamenii în conducerea unor instituţii importante precum Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti sau Administraţia Cimitirelor, dar mai ales că a obţinut sume importante de bani în urma acordării cu dedicaţie a unor contracte pe bani publici.

Procurorii au pus sechestru pe trei imobile deţinute de edil şi pe banii găsiţi în urma percheziţiilor efectuate la casele lui Oprescu.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version