Guvernul Cîțu a aprobat, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, de pe 14 martie până pe 14 aprilie, cu mărirea cu o oră a circulaţiei pe timp de noapte: de la 22.00 (în loc de 23.00, până acum), până la 5.00.
„Restul măsurilor rămân cam aceleaşi. Aceasta (interdicția de la ora 22.00) este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă măsură. În primul rând, ne-am uitat la ce fac celelalte ţări şi una dintre primele măsuri pe care toate ţările o iau este aceea de a reduce timpul de circulaţie pe durata nopţii. Este o măsură care a funcţionat. (…) Vom vedea cum va evolua”, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Totodată, CNSU a propus limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile din localităţi sau zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.