Luni s-a dat startul obținerii semnăturilor de susținere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din 4 mai, stabilite prin HG 4/2025, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Semnăturile de susținere pot fi colectate doar în format fizic, conform modelului stabilit, ce poate fi descărcat în format .pdf sau .rtf de pe website-ul AEP – www.roaep.ro, de la secțiunea Alegeri Prezidențiale 2025/Candidați, disponibilă la următorul link: https://www.roaep.ro/prezentare/alegeri-prezidentiale-2025/.
Lista susținătorilor trebuie să cuprindă data alegerilor, prenumele și numele candidatului, precum și prenumele și numele alegătorului care susține candidatura, data nașterii, adresa, denumirea actului de identitate, seria și numărul acestuia și semnătura alegătorului.
De asemenea, în finalul listei, persoana care a întocmit-o este obligată să completeze o declarație pe propria răspundere prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susținătorilor.
Un alegător poate susține mai mulți candidați la alegerile pentru Președintele României din 4 mai 2025.