Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției în Guvernul Cîțu, a acuzat miercuri, după adoptarea de către Guvernul Ciucă a pachetului de legi privind Justiția, că „Predoiu a legat piatra de gâtul Justiţiei, iar coaliţia PSD-PNL-UDMR o aruncă în apă”.

„Legile Justiţiei adoptate de Guvernul condus de un plagiator, din care face parte şi artizanul OUG 13, vor fi trimise în Parlament pentru dezbatere şi adoptare. După măcelărirea acestor legi în epoca Dragnea, ele trebuiau în primul rând corectate şi, în plus, modernizate. Modificarea acestor legi este un jalon din PNRR şi ar trebui să intre în vigoare până în iulie 2023. Problema este că, în loc să fie corectate şi modernizate, aceste legi în varianta Predoiu nu fac altceva decât să întărească influenţa politicului asupra Justiţiei şi să consolideze puterea reţelei antireformiste create chiar în interiorul magistraturii”, a scris, pe Facebook, fostul ministru al Justiţiei.

El a aasigurat că în Parlament USR va folosi toate căile legale şi politice pentru „a diminua impactul negativ” al acestor legi asupra Justiţiei.

„I-au trebuit lui Predoiu 9 luni de zile de când a revenit la conducerea Ministerului Justiţiei pentru a ‘definitiva’ nişte proiecte care erau deja redactate, discutate, dezbătute. Încă nouă luni pentru a pune pe butuci nişte reforme şi pentru a preda justiţia Sistemului cu epoleţi şi ferocei grupări retrograde din CSM. Cu astfel de modificări aduse legilor Justiţiei nu există nicio şansă să se ridice MCV pe merit”, a susţinut deputatul.

Stelian Ion l-a acuzat pe Cătălin Predoiu că „a bătut palma cu pesediştii şi cu gruparea nocivă” din CSM şi „a întors spatele” părţii din magistratură care a luat poziţie anii trecuţi împotriva „derapajelor legislative”.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu a fost desfiinţată, iar „reţeaua pe care a inventat-o şi care a preluat rolul SIIJ” va exista şi după adoptarea acestor legi, a mai reclamat fostul ministru.

„Interesul lui Iohannis în numirea procurorilor este păstrat intact, în ciuda recomandărilor GRECO şi a recomandărilor din cadrul MCV. Acesta a fost unul dintre principalele motive de enervare a lui Iohannis anul trecut: cum să mai existe o entitate care să se interpună în procesul de desemnare a procurorilor de rang înalt iniţiat de ministrul Justiţiei şi finalizat de preşedinte? Ca atare, şi pe viitor avizele secţiei pentru procurori din cadrul CSM vor fi consultative, adică numai bune de ignorat de un preşedinte precum Iohannis. (…) Dacă ai toate pârghiile de numire a procurorilor-şefi DNA, DIICOT, a procurorului general, ai mai multe şanse să pui pe acele funcţii oameni receptivi la semnalele politice. Nu înseamnă că vei reuşi întotdeauna să ai această influenţă, dar îţi creezi toate premisele în acest sens”, a adăugat parlamentarul USR.

În opinia sa, posibilitatea ca procurorul general şi procurorii-şefi DNA şi DIICOT să infirme soluţiile tuturor procurorilor din subordine este „cel puţin discutabilă”, având în vedere menţinerea modalităţii de numire a procurorilor de rang înalt printr-un mecanism „eminamente politic”.

Totodată, Inspecţia Judiciară, „care a făcut ravagii în ultima vreme printre magistraţii critici cu modificările făcute în epoca Dragnea”, va continua „nestingherită opera cu aceiaşi oameni recrutaţi de Netejoru”.

Nici CSM nu va avea parte de reforma care ar fi putut scoate sistemul judiciar din zona „gri”. Reforma alegerii şi revocării membrilor CSM era „esenţială” şi trebuie asigurat un scrutin universal prin acordarea posibilităţii tuturor magistraţilor de a-şi alege reprezentanţii în CSM pe toate nivelurile, a explicat el.

„Noile privilegii acordate membrilor CSM, care pot opta după încetarea calităţii de membru CSM fie să intre în avocatură, fie să ajungă notar, fără să mai dea examene, arată mai degrabă ca o promisiune de plată pentru servicii viitoare”, a mai transmis fostul ministru al Justiţiei.

Concursurile de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi la Curţile de apel şi Tribunale „vor fi controlate” de Secţia pentru judecători a CSM.

„Este diminuat rolul Institutul Naţional al Magistraturii şi întărit rolul preşedintelui ICCJ în cadrul procedurilor de promovare. Pe viitor, vicepreşedinţii instanţelor nu vor mai fi numiţi prin concurs, ci vor fi propuşi de preşedinţii instanţelor şi numiţi de Secţia pentru judecători a CSM. Se creează prin acest gen de reglementări un sistem piramidal de putere foarte nociv pentru independenţa Justiţiei”, a mai reclamat Stelian Ion.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version