Marea surpriză la alegerile parlamentare din acest an este partidul nou-înființat AUR (Alianța pentru Unirea Românilor), care intră în Parlament cu 9% din voturile românilor, clasându-se pe locul 4, după PSD, PNL și USR PLUS.
Mai mult, AUR a luat fața PNL în diaspora, „la mustață”, clasându-se pe locul 2, după USR PLUS.
Scorul este cu atât mai neașteptat, cu cât AUR nici măcar nu a fost prins în sondajele pentru parlamentare.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost înființată, în septembrie 2019, de unionistul George Simion (34 ani), cunoscut ca fondator al platformei Acțiunea 2012, care militează pentru unirea cu Republica Moldova.
Co-președinte al partidului este Claudiu Târziu, aflat la conducerea Coaliției pentru Familie în perioada strângerii semnăturilor pentru modificarea Constituției și una dintre vocile pro-referendumul din octombrie 2018.
În campania electorală, Claudiu Târziu a descris partidul ca fiind unul anti-sistem, care luptă împotriva partidelor „ipocrite”, pentru „interesul național” și ca să declanșeze „reforma clasei politice”.
În partid se află și Dan Tănasă, unul dintre personajele cheie ale violențelor din Valea Uzului, din iunie 2019. La începutul lunii iunie a acelui an, câteva zeci de români au intrat cu forța în Cimitirul Militar din Valea Uzului pe care autoritățile locale, conduse de politicieni UDMR, îl închiseseră cu lanț și lacăt.
George Simion deschide lista de candidați pentru Camera Deputaților în București. Celălalt co-președinte al AUR, Claudiu Târziu, este primul pe lista pentru Senat. Dan Tănasă a candidat la Camera Deputaților în Mureș.
Doctrină
Alianța pentru Unirea Românilor se definește ca un partid care își propune „să fie rezultatul unificării forțelor românești care urmăresc să servească interesele poporului român”.
Doctrina AUR „se sprijină pe patru piloni: familia, patria, credința, libertatea”.
Cine este George Simion, liderul AUR
George Simion s-a remarcat în urmă cu opt ani, ca lider al Platformei Unioniste Acțiunea 2012, de unire a Republicii Moldova cu România.
A participant la manifestațiile unioniste din Republica Moldova și România, iar în anul 2015 a fost expulzat din Republica Moldova, cu interdicția de a nu mai intra în țară timp de 5 ani.
Liderul unioniștilor, George Simion, are interdicție de intrare în Republica Moldova
Simion a povestit, în luna mai 2015, în emisiunea Jocuri de putere, găzduită de Rareș Bogdan, în prezent europarlamentar PNL, că se afla la liceu din Chişinău, de unde l-ar fi ridicat nişte ofiţeri SIS: „m-au rugat să îi însoţesc, mi-au dat o hârtie prin care eram declarat indezirabil pentru 5 ani şi m-au condus la vamă. Nu mi-au motivat, dar motivul era faptul că pregătim un marş foarte mare pe 16 mai. Clasei politice de la Chişinău nu îi convine marşul pregătit….”
În anul 2016, George Simion a organizat în București un marș pentru unirea Basarabiei cu România și, ieșind din traseul anunțat și forțând cordonul de jandarmi, a fost reţinut câteva ore.
Unioniștii sunt primiți, în sfârșit, de liderii partidelor politice, după scandalul cu jandarmii
În timpul marșului prin centrul Capitalei, manifestanții s-au oprit la sediile PSD, PNL, ALDE, PMP, USR, care erau însă închise, în ciuda faptului că aceștia și-au anunțat prezența în urmă cu câteva zile.
Unioniștii le-au transmis liderilor politici, prin vuiet de sirenă, că aşteaptă să acţioneze pentru reîntregirea ţării.
După 3 ani, Simion a candidat independent la alegerile europarlamentare din luna mai 2019, obținând 1.29% (116,781 voturi). Apoi, în septembrie, a înființat AUR, constatând că are nevoie de forța unui partid.
În septembrie, liderii AUR au revenit în atenția publică și au organizat un protest-anti mască în Piața Victoriei, criticând deciziile zutorităților de a impune purtarea ,măștii în spații publice.
Cu steaguri tricolore în mâini, fără mască și cu baloane pe care scris „Masca ucide”, organizatorii au strâns în jurul lor aproximativ 400 de persoane.
Protestul nostru e anti-Sistem”, a spus Simion
În campania electorală, Simion s-a prezentat ca fiind cel care conduce „cea mai mare mișcare anti-sistem”.
După rezultatul exit-poll care a anunțat că AUR intră în Parlament, Simion adeclarat că nu dorește să intre la guvernare, ci doar să vegheze în Parlament ca legile să nu mai treacă prin înțelegerea pe sub masă a partidelor.
Ulterior, pe 7 decembrie, George simion a postat pe Facebook următorul mesaj:
„Mulți se întreabă cine e în spatele nostru. VOI SUNTEȚI!
Mulțumim, vom avea peste 10% din viitorul Parlament”.