Decis să câștige definitiv duelul de la distanță cu președintele Klaus Iohannis, Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, este gata să arunce în luptă armele grele.

Astfel, Dragnea a recunoscut că ia în calcul inclusiv posibilitatea de a forța suspendarea președintelui, mai ales că PSD și ALDE au majoritate în Parlament, iar UDMR ori minoritățile ar putea da o mână de ajutor.

Totuși, planul lui Dragnea s-a năruit încet, dar sigur. După ce liderii UDMR au exclus din discuții varianta suspendării lui Iohannis, chiar și Tăriceanu a precizat public că ALDE nu ar prea vrea să se implice într-un asemenea joc.

Ba chiar Tăriceanu consideră că există o problemă în interiorul PSD și începe să pună sub semnul întrebării posibilitatea ca toți membrii acestui partid să tragă în aceeași direcție.

‘Este greu să obții suspendarea lui Iohannis. În primul rând, cei care doresc să lanseze acest subiect trebuie să facă un calcul foarte simplu: care este baza de susţinere în Parlament a unui astfel de demers. Din câte ştiu eu, UDMR nu subscrie. Există chiar și numeroşi membri din PSD care au rezerve, ca sa nu spun mai mult. Trebuie începută această evaluare întâi şi după aceea trebuie luată această decizie”, a afirmat Călin Popescu Tăricenau.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2025 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version